Home / PUBLICITATE / Preţul … amar al lubeniţelor din sudul Doljului

Preţul … amar al lubeniţelor din sudul Doljului

Soarele aproape ucigător, care îţi taie respiraţia, nu îi sperie pe agricultorii din Călăraşi. Pe această vreme caniculară, oamenii sunt pe câmpuri, în mijlocul bostanelor, fiindcă este perioada când prima recoltă de lubeniţă, iar la unii chiar a doua, se ridică de la sol şi se încarcă, bucată cu bucată, în remorci. Este o muncă teribilă pe care aproape toată lumea o face acolo, asumându-şi orice risc pentru sănătate, fiindcă pepenii pe care i-au salvat în primăvară de la îngheţ cu focurile au ajuns acum la momentul final, când se preschimbă în bani. Ca un făcut, s-ar părea că nimic nu e simplu pentru mult încercaţii agricultori din sudul judeţului, cea mai grea încercare fiind acum preţul foarte mic cu care se văd nevoiţi să-şi vândă lubeniţele.

calarasi (1)Valea Dunării, în zona localităţii Călăraşi, este un cazan care arde, în această perioadă. Soarele este aşa de puternic încât terenurile nisipoase frig şi prin talpa încălţămintei. Pe agricultorii care au plantat bostane însă nu îi sperie temperaturile exagerat de ridicate, aşa cum îi sperie, se pare, modul cum au pornit la vânzare primele lubeniţe. Pepenii pe care era cât pe ce să îi piardă în primăvară, atunci când au fost nopţi ca de iarnă, cu îngheţuri foarte mari, au reuşit să fie salvaţi, iar apoi, cu udături intense şi mii de ore de pază în câmp, au ajuns acum la deplina maturitate. Soarele puternic i-a ajutat să se coacă şi oamenii şi-au petrecut dimineţi şi nopţi pentru a le culege, cu multă atenţie, şi a le pregăti pentru vânzare. Consumatori de lubeniţe sunt peste tot şi agricultorii din Călăraşi sunt gata să plece cu maşinile încărcate şi să alerge prin satele altor judeţe care nu deţin o astfel de bogăţie sau prin pieţele marilor oraşe, dar pornesc la drum cu inima îndoită că, deja, preţul este mic în comparaţie cu anii trecuţi.

Lubeniţele pornesc de la un preţ mic

calarasi 4Un kilogram de lubeniţă, pe alese din grămezile imense ale producătorilor, se vindea la Călăraşi cu 1,5 lei pe kilogram. În numai două zile, preţul a coborât câţiva bani, ajungând la 1,3 lei pe kilogram. „Recolta de lubeniţă, ca şi cea de pepeni galbeni, este foarte bună în acest an. După ce s-a depăşit acel moment în care culturile au fost la un pas să fie distruse de valul de frig din primăvară, am avut parte de un început de vară foarte bun, cu temperaturi ridicate care au favorizat coacerea pepenilor. S-au dezvoltat foarte bine şi oamenii au lubeniţe mari şi frumoase, de o dulceaţă deosebită, dar se pare că preţul de comercializare nu este aşa de încurajator. Au început să se vândă la un preţ mai mic comparativ cu perioada de început de sezon din anul trecut şi acest fapt îi îngrijorează pe bieţii oameni. Nu vă mai spun câtă muncă se depune pentru a creşte aceşti pepeni, pentru a-i aduce la maturitate ca noi toţi să putem să ne trăiem câte o feliuţă de lubeniţă rece, scoasă de la frigider, şi să ne răcorim”, a mărturisit primarul localităţii Călăraşi, Vergică Şovilă.

Cultivatorii iau drumul pieţelor

Nu mai puţin de 1.200 de hectare au fost cultivate cu pepeni verzi şi, după cum decurg lucrurile, este aşteptată o recoltă de 40 şi mai bine de tone la hectar. Prin urmare, vor fi câteva zeci de mii de tone de lubeniţe care vor lua drumul pieţelor din toată ţara, în această vară. „Cei care au ajuns primii pe piaţă au reuşit să vândă şi cu 2 lei pe kilogram. În supermaketurile mari, kilogramul de lubeniţă este şi 3 lei, dar, evident, că producătorii noştri nu vor prinde un astfel de preţ. O altă problemă este că ei sunt cumva şi în contra-timp cu vânzare. După cum se ştie, lubeniţa are o perioadă a sa când se coace, la mijlocul lunii iunie – începutul lui august, după care nu mai rodeşte aşa de mult. Rezultă o cantitate mare de marfă care trebuie să fie vândută în această perioadă”, a mai spus primarul Vergică Şovăilă. Dacă lubeniţe pornesc pe piaţă, iată, cu un preţ nu foarte încurajator pentru cultivatori, pepenii galbeni stau puţin mai bine din acest punct de vedere, vânzându-se, deocamdată, cu 3 lei pe kilogram. Rentabilitatea nu se asigură nici de către această cultură deoarece pepenii galbeni nu au aşa de mare căutare, spun agricultorii, iar la Călăraşi sunt plantaţi pe o suprafaţă de 300 de hectare.

Recoltă mulţumitoare la roşii

calarasi (2)Pe locul doi, în topul culturilor despre care agricultorii din Călăraşi pot să spună că îi mulţumesc, evident după lubeniţe, sunt tomatele. Roşiile au mers bine în acest an şi au fost productive, răsplătind munca pe care oamenii au făcut-o mai multe luni în şir la solarii. Că tot am amintit de solarii, nici nu vă puteţi imagina cum este temperatura într-un solar în această perioadă şi oamenii, totuşi, intră acolo fiindcă au de lucru cu roşiile pe care trebuie să le verifice dacă sunt coapte, iar pe cele roşii să le culeagă. „Tomatele au mers foarte bine în acest an. Au avut rod bun şi un preţ mulţumitor, deşi nu a echivalat munca pe care oamenii o depun acolo, de la ridicatul solariilor şi pregătitul sămânţei şi până acum, la recoltat”, a precizat perimarul Vergică Şovăilă. Solariile cu tomate ale localnicilor din Călăraşi au însumat, în acest an, 10 hectare de teren, la care se adaugă alte 10 hectare cu roşii care au fost cultivate „la rece”, cum le spun localnicii, adică în câmp liber. Aici este dezavantajul că arşiţa soarelui ar putea să distrugă plantele şi oamenii se străduiesc acum să le menţină şi pe aceste roşii în viaţă, irigându-le des.

Canalizarea va fi finalizată pe 3 iulie

calarasiDacă în gospodării, vara nu este nicidecum un timp pentru odihnă, oamenii luptându-se cu arşiţa ca să-şi adune roadele, se munceşte susţinut şi la lucrările comunitare. În acest moment, se află în desfăşurare două mari proiecte ale autorităţii locale – finalizarea reţelei de canalizare şi amenajarea trotuarelor. „Pe data de 3 iulie, vom face recepţia la lucrarea de canalizare, care s-a realizat pe Masterplanul judeţean, pe o distanţă de 20 de kilometri. Este un lucru bun pe care îl încheiem şi vrem ca, în etapa II a acestui proiect, să venim cu canalizare pentru satul Sărata şi pentru restul străzilor care au mai rămas din localitatea de centru”, a precizat primarul Vergică Şovăilă. În ceea ce priveşte trotuarele, Primăria Călăraşi a demarat o iniţiativă îndrăzneaţă de refacere a trotuarelor şi amenajare de locuri de parcare pe strada principală a localităţii. „Lucrăm la parcări, în acest moment, pentru că vrem să fluidizăm circulaţia, care este foarte aglomerată uneori. Până în luna august, ne-am propus să încheiem această lucrare”, a mai spus edilul Călăraşiului. Investiţiile în infrastructură vor continua pe viitor cu un proiect de asfaltare a unei porţiuni de 10 kilometri de drumuri.

Ansamblul „Bordeiaşul”, o vedetă în ascensiune

calarasi (3)Mândria localităţii Călăraşi este Ansamblul Folcloric „Bordeiaşul”, care începe să aibă turnee tot mai multe, dansatorii şi soliştii, coordonaţi de instructorul Olimpia Şovăilă, fiind din ce în ce mai des invitaţi la festivaluri de folclor. Recent, artiştii populari au participat la un proiect transfrontalier „Valorificarea culturii autentice pentru turismul transfrontalier”, care s-a desfăşurat în localitatea vecină, Bechet, şi care i-a avut ca invitaţi şi pe artişti populari de dincolo de Dunăre, din Bulgaria. În această vară, Ansamblul „Bordeiaşul” va pleca într-un turneu de promovare a culturii tradiţionale din zona Dunării, prin consevarea portului popular, a jocurilor bătrâneşti şi a cântecelor, în Italia. „Ne pregătim intens pentru acest turneu în străinătate deoarece ne-am propus să fim din noi cei mai buni. Avem repetiţii de două ori pe săptămână, iar copiii sunt extrem de receptivi, iar familiile lor îi susţin în acest demers al lor. Ne bucurăm şi de sprijinul total din partea domnului primar şi al domnilor consilieri, aşa că nu avem decât să facem ceea ce trebuie, adică să strălucim acolo pe scenă”, a mărturisit coordonatorul ansamblului, Olimpia Şovăilă.

LAURA MOŢÎRLICHE şi RADU ILICEANU

http://www.cvlpress.ro

Despre slasher

Check Also

SEO on page

Pierdut certificat

Pastrans com SRL declar pierdut certificat constatator de funcționare magazin general

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *