Home / Monden / Povestea omului care ar fi trait 225 de ani . S-a intamplat in Romania

Povestea omului care ar fi trait 225 de ani . S-a intamplat in Romania

vreme ce mulţi visează să bată suta de ani de viaţă, istoria arată că uneori există şi excepţii cu adevărat… excepţionale. Una e consemnată chiar în Bihor, chiar dacă este atât de neverosimilă încât pare o legendă fără sâmbure de adevăr.
Povestea spune că în satul Cărpinet, de la poalele Apusenilor, un ţăran ar fi trăit cât trei vieţi. Culmea, în Evul Mediu, când speranţa de viaţă era mult mai mică. Atestat în două documente distincte, cazul a rămas neştiut până acum.
Biserica discordiei
Sfârşit de secol XV. Iobagii din satele Leheceni şi Cărpinet, risipite la poalele Munţilor Codru Moma, voiau să-şi dureze o biserică. Dar orgoliile credincioşilor erau la fel de mari, fiecare comunitate insistând ca lăcaşul să fie în satul ei. Cu greu s-au înţeles în final să… împartă biserica. Cum? Au ridicat-o pe hotarul dintre cele două sate, pe pământul bătrânului preot Paşcu Popa, din Cărpinet, ales să păstorească ambele sate cu condiţia ca doar cei din neamul lui să slujească în acea biserică. Lucru care s-a şi întâmplat, vreme de trei generaţii ctitorului Paşcu urmându-i la altar fiul său Marcu, apoi nepotul Achim şi strănepotul Avram.
Cum lăcaşul fusese ctitorit din banii familiei sale şi ai enoriaşilor, nu din vistieria împărătească, Avram a cerut şi a primit o scrisoare de scutire de la plata dărilor pentru pământul aferent bisericii. „Popa Avram ne-a implorat să-l lăsăm să slujească în biserică, aşa cum s-a făcut din cele mai vechi timpuri, fără a plăti impozit. Cu autoritatea noastră împărătească, cerem să-l lăsaţi în starea cea veche”, poruncea în iunie 1598 arhiducesa Maria Cristina, soţia principelui Sigismund Báthory al Transilvaniei, printr-un hrisov trimis şi parohului din Cărpinet.
După 21 de ani, moşierul Wass Ferencz, căruia îi aparţineau pământurile din zonă, s-a ridicat împotriva poruncii regale, trimiţându-şi perceptorii să-i ceară lui Avram impozit şi transformând din nou biserica într-un măr al discordiei. De data aceasta, între latifundiar şi iobagii din cele două sate, care au sărit în apărarea popii.
Procesul bătrânilor
Pentru stingerea conflictului, comitele Bihorului, Diák Andrei, a ordonat un proces public „de statornicire” şi reconfirmare a privilegiului regal, care a avut loc la Băiţa în 1619. La judecată au fost chemaţi primarii din 6 sate, dar şi 20 de vârstnici, „toţi mai bătrâni de 100 de ani”, care au dat mărturie sub aspru jurământ că toţi preoţii care au slujit biserica dintre hotare erau neamul lui Paşcu, moştenind din tată-n fiu scutirea de impozite acordată de principesa Maria Cristina.
Dintre cei chemaţi în faţa judelui singurul căruia i s-a consemnat vârsta a fost iobagul Lupu Bara din Cărpinet, pomenit de notarul Gáspár Nemeti de două ori în actul de judecată (facsimil). „Avea 225 de ani„, arăta procesul-verbal. Tocmai datorită vârstei sale, a fost şi cel mai credibil, mărturisind că trăise anii celor trei generaţii de preoţi şi că i-a cunoscut pe toţi. „Ştiu sigur că Popa Marcu a fost fiul bătrânului Popa Paşcu şi tatăl lui Achim (n.r. – tatăl lui Avram), care n-au plătit niciodată impozit pe pământul bisericesc”, a spus bătrânul Lupu, înşirând genealogia familiei preoţeşti. Iobagul a întărit astfel cu vorbele sale porunca împărătească, potrivit căreia „cine va aduce popă străin îi va obliga pe popii de aici la plata impozitului sau a prestării de munci”. Naşterea legendei La finalul procesului, judele a dat dreptate iobagilor: „Deoarece cinstiţii bătrâni declară că din timpurile îndepărtate acest pământ bisericesc a fost deţinut fără a se plăti impozit şi prestaţie în muncă, să se păstreze tot aşa, întrucât el aparţine preoţilor„, se arată în actul de judecată din 9 noiembrie 1619.
Documentului i s-a pierdut urma multă vreme, dar informaţia despre incredibila vârstă a iobagului Lupu nu s-a pierdut. A fost adusă la lumină, printr-un alt hrisov, în 1968, de reputatul academician Ştefan Meteş (foto), care îi descria în publicaţia Magazin Istoric pe cei mai vârstnici locuitori ai Transilvaniei medievale găsiţi de el în actele vremii. Aici, alături de câţiva „tineri” cu vârste între 118 şi 130 de ani, sunt menţionaţi hunedoreanul Toader Giurgiu (150 ani), soţii Sara (164 ani) şi Rovin Iovas (172 ani) din Caransebeş, şi bănăţeanul Petruţ Ciortan (185 ani). Meteş scoate în evidenţă mai ales cazul bihoreanului din Cărpinet. „Prin vârsta lui, îi depăşeşte cu mult pe toţi ceilalţi”, scria istoricul, argumentând cu înscrisurile din Urbariul Domeniului Beiuş, adică „recensământul” populaţiei şi al proprietăţilor din întreaga Depresiune a Beiuşului făcut de autorităţile maghiare, care îl menţionează pe Lupu Bara ca având, în anul 1619, vârsta de 225 de ani. Meteş a găsit Urbariul în arhivele din Budapesta, l-a studiat, tradus şi copiat, şi aşa s-a răspândit legenda celui mai vârstnic dintre români. A doua dovadă Lucrurile nu s-au oprit însă aici, pentru că o altă întâmplare l-a readus pe Lupu în atenţia istoricilor. În 1785, biserica de pe hotarul dintre Leheceni şi Cărpinet nu mai avea preot, după ce ultimul descendent al ctitorului Paşcu s-a stins din viaţă fără moştenitori. Sătenii şi-au disputat iar lăcaşul, drept pentru care stăpânirea l-a trimis la Vaşcău pe judecătorul Mihail Pop de Băseşti. La audieri, judele a cerut transcrierea, din latină în maghiară, a înscrisurilor din 1598 şi 1619, într-un singur document, în care Lupu apare din nou menţionat cu matusalemica sa vârstă. Păstrat până în secolul XX, actul a fost descoperit întâmplător de istoricul orădean Blaga Mihoc (foto), prestigios cercetător de carte veche. „Le-am găsit prin anii ‘90, alături de alte acte, în colecţia particulară a beiuşeanului Toma Macavei. În anii comunismului, acesta a strâns de prin biblioteci şi arhive bisericeşti sute de înscrisuri medievale, salvându-le de la distrugere. Despre documentul original nu se mai ştie, din păcate, nimic”, povesteşte cercetătorul. Blaga nu a putut clarifica împrejurările prin care copia actului de judecată de la Băiţa a ajuns în posesia colecţionarului, dar l-a tradus şi publicat în 1994 în cartea sa „Calea adevărului”, devenită a doua lucrare apărută până în prezent în care e menţionat longevivul iobag Lupu. Deşi vârsta bihoreanului din Cărpinet e incredibilă, istoricul nu pune sub semnul îndoielii documentul ce i-a căzut în mână, chiar dacă acesta e doar o copie a originalului. „Pe vremuri, cei care redactau acte erau foarte scrupuloşi. Din experienţă spun că este exclus să fi scris, din greşeală, o vârstă nereală”, crede Blaga Mihoc. Posibil şi nu prea În vreme ce istoricii susţin veridicitatea vechilor înscrisuri referitoare la iobagul de 225 de ani, specialiştii în studiul îmbătrânirii sunt, după cum era de aşteptat, mult mai rezervaţi. Totuşi, nu neagă nici ei cu desăvârşire posibilitatea existenţei, în vechime, a unor cazuri speciale de longevitate. „Studiile ştiinţifice au arătat că potenţialul biologic al corpului uman dă o durată maximă posibilă de viaţă de 122-130 de ani. Asta nu exclude că au existat şi excepţii, poate ca aceasta din Bihor, cu toate că vorbim despre Evul Mediu, când speranţa de viaţă abia depăşea 40 de ani. Dar fără dovezi materiale, cum ar fi măcar scheletul celui despre care se presupune că a depăşit două secole de viaţă, nu ne putem pronunţa. Însă în medicină şi biologie nimic nu e imposibil”, a declarat BIHOREANULUI Gabriel Ioan Prada (foto), directorul medical al Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie Ana Aslan din Bucureşti. În lipsa unor argumente palpabile, singurele confirmări ale unui caz de longevitate poate unic în lume rămân, aşadar, documentele din vechime ce vorbesc despre bihoreanul din Cărpinet. E adevărat, greu de crezut de mintea contemporanilor, obişnuită să creadă doar în ceea ce poate atinge… LOGEVIV CONTEMPORAN Nemuritorul din Cluj Cel mai recent caz de longevitate extremă pe teritoriile locuite de români, consemnat într-un studiu ştiinţific al academicianului C.I. Parhon, este al unui anume Maftei Pop, din satul clujean Osoi, care a trăit cea mai mare parte a vieţii izolat de comunitate şi neînsurat. Nu ştia carte, dar avea o putere fizică ieşită din comun, putând să tragă cu o singură mână doi bivoli puşi la jug sau să ducă în spinare „un lemn de 10-12 metri, cale de 2-3 kilometri, la 120 de ani”, după cum nota Parhon. Bătrânul Pop nu avea o viaţă specială, mânca ce primea de la oamenii din sat, consuma alcool şi fuma, dar a ajuns la un secol şi jumătate de viaţă, murind în 1952, la vârsta de 148 de ani. Conform Guinness World Records, cel mai longeviv om din lume este, în prezent, japonezul Jiroemon Kimura, în vârstă de 115 ani şi aproape 300 de zile, care spune că îşi datorează traiul lung unei combinaţii de noroc şi gene bune. În ceea ce priveşte „recordmenii” autohtoni, presa îl nominalizează timişoreanul Nicolae Păsculescu, care anul trecut a împlinit 107 ani. batran-225_1-e1443284266982

Despre slasher

Check Also

NOU ! Agentie de publicitate in Oltenia !

NOU ! Agentie de publicitate in Oltenia ! Web Design ( construire si hosting ) …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *