Home / Actualitate / Petrecere mortala pentru doi tineri din Motatei si Plenita la Craiova

Petrecere mortala pentru doi tineri din Motatei si Plenita la Craiova

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au reușit să stabilească exact ce s-a întâmplat în noaptea de duminică spre luni, când un craiovean de 19 ani a fost ucis cu o lovitură de cuțit, iar altul a fost rănit. Oamenii legii spun că scandalul a pornit după ce un tânăr de 19 ani i-a reproșat altuia, la telefon, că are o relație cu fosta sa prietenă. De aici și până la omor nu a mai fost decât un pas.

În urma audierilor, oamenii legii au stabilit că, duminică seară, un tânăr și-a serbat ziua de naștere, iar la petrecerea organizată într-un bar din Craiova a invitat mai mulți colegi din căminul Liceului „Matei Basarab“. În jurul orei 22.00, tinerii au plecat de la bar și au hotărât să continue petrecerea în apartamentul unui amic care locuiește cu chirie

într-un apartament din blocul C 31, de pe strada Maramureș. Aici, sărbătoritul l-a invitat și pe Bogdan Dosoftei, de 21 de ani, domiciliat în comuna doljeană Plenița.

Potrivit anchetatorilor, un anume Doru Voicu a sunat un tânăr care se afla la petrecere, „pe care-l bănuia că are o relaţie cu fosta sa prietenă“. Acesta din urmă a pus telefonul pe speaker, iar în discuţie au intervenit mai multe persoane, printre care și Bogdan Dosoftei.

„Discuţia a degenerat, adresându-şi reciproc injurii şi ameninţări, iar la final au stabilit să se întâlnească în zona Gării din Craiova, unde persoana vătămată Voicu Doru Gheorghe a mers însoţit de martori și de victima Grigorie Robert Adrian. Inculpatul (Bogdan Dosoftei – n.r.) împreună cu toţi băieţii care se aflau în apartament au plecat să se întâlnească, iar când au ajuns în apropierea pieţei agroalimentare din Gara Craiova au observat un echipaj de poliţie, fapt pentru care au fugit în direcţii diferite, ulterior întâlnindu-se în acelaşi apartament“, au precizat procurorii doljeni.

Mai departe, același Doru Voicu ar fi insistat pe lângă un amic să sune un tânăr care se afla la petrecere. „Prin această solicitare, persoana vătămată Voicu Doru Gheorghe urmărea să cheme la locul de întâlnire un martor, cel cu care avea discuţii în legătură cu fosta prietenă“, au mai reținut anchetatorii. Locul de întâlnire era în faţa bisericii din apropierea complexului comercial Bacriz din cartierul Rovine.

Dosoftei a recunoscut comiterea faptelor, însă a precizat că a încercat să se apere
Dosoftei a recunoscut comiterea faptelor, însă a precizat că a încercat să se apere

Înjunghiați în fața blocului

Oamenii legii au mai stabilit că la această întâlnire au plecat trei tineri care se aflau la petrecere, iar în momentul în care au ajuns în faţa bisericii, Doru Voicu, care era însoțit de doi amici și de craioveanul Adrian Grigorie, de 19 ani, „au coborât din autoturismul cu care au venit şi au început să-i lovească pe cei trei, aceştia fiind nevoiţi să fugă printre blocurile din apropiere, în direcţia blocului unde avea loc petrecerea“, a mai reținut procurorul de caz.

Între timp, unul dintre tinerii care rămăsese la petrecere a fost sunat de unul dintre amicii bătuți, care i-a spus doar atât: „coboară că ne omoară“. După câteva minute, din bloc a coborât în fugă Bogdan Dosoftei, care era însoțit de alt tânăr, iar în fața imobilului s-au întâlnit cu Adrian Grigorie și cu Doru Voicu. A urmat o încăierare, în urma căruia Dosoftei „l-a înjunghiat cu un cuţit cu lamă rabatabilă tip briceag în zona toracică pe Grigorie Robert Adrian. După lovitură, Grigorie Robert Adrian a ieşit pe uşa din spate a blocului şi a mers într-o parcare din apropiere, unde a fost găsit de un martor, ulterior cadrele medicale sosite la faţa locului constatând decesul lui Grigorie Robert Adrian. Inculpatul a continuat agresiunea şi l-a înţepat cu cuţitul în zona coapsei piciorului drept şi a umărului drept pe Voicu Doru Gheorghe, care a fugit pe strada Maramureş. După comiterea agresiunilor, inculpatul Dosoftei Nicolae Bogdan a revenit în apartament, unde s-a spălat pe mâini de sânge şi a ascuns cuţitul sub pătura de pe patul din sufragerie, unde a fost găsit de organele de anchetă“, au mai precizat anchetatorii.
Verificări ale IPJ Dolj

Un martor al scandalului în urma căruia Adrian Grigorie a fost ucis a precizat pentru GdS că a sunat la 112 în două rânduri, la ora 2.06 și ora 2.12, însă oamenii legii au ajuns cu întârziere la adresa indicată (2.28), când Adrian Grigorie era deja mort. Reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale, care operează numărul de urgență 112, au precizat pentru Gazeta de Sud că, într-adevăr, apelurile au fost primite la orele indicate, iar operatorul le-a direcționat către instituțiile abilitate, respectiv Serviciul de Ambulanță Dolj și Poliție. La rândul lor, reprezentanții IPJ Dolj au explicat că șeful Inspectoratului a dispus „efectuarea unor verificări cu privire la modul de acțiune și intervenție al polițiștilor“ la scandalul de pe strada Maramureș. Pe imaginile unei camere de supraveghere montată în apropierea blocului C 31 se observă însă că primul echipaj de jandarmi a ajuns la ora 2.18, iar primul echipaj de poliție la ora 2.19.

Părerea specialistului

Gazeta de Sud a încercat să afle părea unui psiholog privind comportamentul agresiv al tinerilor care ajung să ia viața unei persoane. Pentru început, psihologul craiovean Mihail Jianu a precizat că unii tineri poartă la ei arme albe din teribilism, dar și pentru că imită ori copiază anumite personaje, chiar actori. În ceea ce privește agresivitatea tinerilor, aceasta poate avea mai multe cauze, de la lipsa de afectivitate și lipsa educației, până la problemele din familie. „Un comportament agresiv vine pe fondul unei lipse de afectivitate, stimă de sine scăzută și neîncredere în propria persoană. Lipsa de educație și disfuncționalitatea familială își pun amprenta asupra psihicului. Teribilismul și grandomania, alături de sadism și delincvență, își spun cuvântul în această situație nefastă“, a precizat pentru GdS psihologul Mihail Jianu.

Cerere de arestare preventivă

Anchetatorii au hotărât, ieri-seară, să ceară arestarea preventivă a lui Bogdan Dosoftei, care este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de omor și lovire. În fața procurorului de caz, Dosoftei a recunoscut comiterea faptelor şi a susţinut că a lovit cu cuţitul la întâmplare în timp ce era lovit de Grigorie și de Voicu. De altfel, o martoră care era prezentă la petrecere a explicat că l-a auzit pe Dosoftei spunându-i la telefon unei persoane: „Frăţie o făcui rău de tot, cred că omorâi pe cineva“. Cererea de arestare preventivă formulată de procurori a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, instanță care urma să se pronunțe marți seară.
Verificări ale IPJ Dolj

Un martor al scandalului în urma căruia Adrian Grigorie a fost ucis a precizat pentru GdS că a sunat la 112 în două rânduri, la ora 2.06 și ora 2.12, însă oamenii legii au ajuns cu întârziere la adresa indicată (2.28), când Adrian Grigorie era deja mort. Reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale, care operează numărul de urgență 112, au precizat pentru Gazeta de Sud că, într-adevăr, apelurile au fost primite la orele indicate, iar operatorul le-a direcționat către instituțiile abilitate, respectiv Serviciul de Ambulanță Dolj și Poliție. La rândul lor, reprezentanții IPJ Dolj au explicat că șeful Inspectoratului a dispus „efectuarea unor verificări cu privire la modul de acțiune și intervenție al polițiștilor“ la scandalul de pe strada Maramureș. Pe imaginile unei camere de supraveghere montată în apropierea blocului C 31 se observă însă că primul echipaj de jandarmi a ajuns la ora 2.18, iar primul echipaj de poliție la ora 2.19.

Părerea specialistului

Gazeta de Sud a încercat să afle părea unui psiholog privind comportamentul agresiv al tinerilor care ajung să ia viața unei persoane. Pentru început, psihologul craiovean Mihail Jianu a precizat că unii tineri poartă la ei arme albe din teribilism, dar și pentru că imită ori copiază anumite personaje, chiar actori. În ceea ce privește agresivitatea tinerilor, aceasta poate avea mai multe cauze, de la lipsa de afectivitate și lipsa educației, până la problemele din familie. „Un comportament agresiv vine pe fondul unei lipse de afectivitate, stimă de sine scăzută și neîncredere în propria persoană. Lipsa de educație și disfuncționalitatea familială își pun amprenta asupra psihicului. Teribilismul și grandomania, alături de sadism și delincvență, își spun cuvântul în această situație nefastă“, a precizat pentru GdS psihologul Mihail Jianu.

Cerere de arestare preventivă

Anchetatorii au hotărât, ieri-seară, să ceară arestarea preventivă a lui Bogdan Dosoftei, care este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de omor și lovire. În fața procurorului de caz, Dosoftei a recunoscut comiterea faptelor şi a susţinut că a lovit cu cuţitul la întâmplare în timp ce era lovit de Grigorie și de Voicu. De altfel, o martoră care era prezentă la petrecere a explicat că l-a auzit pe Dosoftei spunându-i la telefon unei persoane: „Frăţie o făcui rău de tot, cred că omorâi pe cineva“. Cererea de arestare preventivă formulată de procurori a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, instanță care urma să se pronunțe marți seară.gds.ro

Despre slasher

Check Also

Tanar din Ciupercenii Noi arestat pentru ucidere din culpa

La data de 31.03.2017, ora 23:45, pe DJ553A, în localitatea Smârdan, Dolj, C.COSTINEL, 20 de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *