Home / Monden / ORA DE VARĂ 2015: ORA 3 devine ora 4. Cum ne afectează schimbarea orei

ORA DE VARĂ 2015: ORA 3 devine ora 4. Cum ne afectează schimbarea orei

ORA DE VARĂ 2015. Ora de vară este ora legală adoptată de unele ţări sau teritorii pe timpul unei părţi a anului, cu începere la o dată din timpul primăverii şi până la o dată din timpul toamnei. Ora de vară este de obicei cu o oră înaintea orei oficiale standard, care este de multe ori numită, prin contrast cu ora de vară, ora de iarnă.

ORA DE VARĂ 2015. România trece duminică la ORA DE VARĂ: ceasurile vor fi date cu o oră înainte, ora 3 urmând să devină ora 4, iar duminică, 29 martie, urmând a fi cea mai scurtă zi din an.

Acest sistem are ca scop folosirea din plin, cât mai mult timp, a luminii Soarelui. În lunile de vară, ora este dată înainte pentru ca principalele activităţi umane să se desfăşoare cât mai mult posibil pe lumină naturală; în acest fel se economiseşte energia electrică necesară iluminatului.

În prezent, ora de vară se aplică în fiecare an, în ultima duminică din martie (ora 03:00 devine 04:00), şi ultima duminică din octombrie (ora 04:00 devine 03:00).

Ideea trecerii la ora exactă de vară ii apartine celebrului om de stiinta Benjamin Franklin si provine din secolul al XVIII-lea. Acesta a studiat modul în care lămpile cu ulei produceau lumină şi cât de eficiente erau acestea.

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Până în 1939 ora de vară a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie (în 1932: 22 mai), ora 00:00 şi prima duminică din octombrie, ora 01:00 (ore locale). Între 1 aprilie 1940, ora 00:00, şi 2 noiembrie 1942, ora 03:00, ora de vară a fost în vigoare permanent în România. Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată.

Ora de vară a fost reintrodusă în România începând cu 1979.

Prezenta regulă este în vigoare din 1997; până atunci s-au mai aplicat următoarele reguli:

1979 – 1983: prima duminică din aprilie, ora 00:00 (-> 01:00) – ultima duminică din septembrie, ora 01:00 (-> 00:00) (cu excepţia anului 1979, când ora de vară a început pe 27 mai);

1984 – 1996: ultima duminică din martie, ora 00:00 (-> 01:00) – ultima duminică din septembrie, ora 01:00 (-> 00:00). Toate orele sunt ore locale ale României.

ORA DE VARĂ – Mersul trenurilor nu va fi afectat de ORA DE VARĂ. Trecerea la ora oficială de vară nu va afecta mersul trenurilor de călători, dar vor fi întârzieri pentru 69 de trenuri aflate în circulaţie între orele 03.00 şi 04.00 (ora de iarnă). Astfel, şase trenuri internaţionale, 26 InterRegio şi 37 Regio vor ajunge la destinaţii la alte ore decât cele din programul obişnuit.

Trenurile de călători vor pleca din staţii după ora de iarnă până în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 03.00, care devine ora 04.00. După 04.00, trenurile vor pleca din staţii la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

Şi trenurile spre Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina şi Bulgaria vor circula normal, după orele trecute în mersul trenurilor, pentru că trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi şi în aceste state.

ORA DE VARĂ – Când a trecut România la ORA DE VARĂ din 1922 încoace. Iată intervalele în care a funcţionat şi în care va funcţiona ora de vară:

1932 –  22 mai – 2 octombrie
1933 –  2 aprilie – 1 octombrie
1934 –  8 aprilie – 7 octombrie
1935 –  7 aprilie – 6 octombrie
1936 – 5 aprilie – 4 octombrie
1937 –  4 aprilie – 3 octombrie
1938 –  3 aprilie – 2 octombrie
1939 –  2 aprilie – 1 octombrie
1940 –  1 aprilie – 2 noiembrie
Între 1941 şi 1978 ora de vară nu a fost luată în considerare. A fost reintrodusă în 1979.
1979 – 25 mai – 29 septembrie
1980 – 6 aprilie – 27 septembrie
1981 – 29 martie – 26 septembrie
1982 – 28 martie – 25 septembrie
1983 – 27 martie – 25 septembrie
1984 – 25 martie – 29 septembrie
1985 – 31 martie – 28 septembrie
1986 – 20 martie – 27 septembrie
1987 – 29 martie – 26 septembrie
1988 – 27 martie – 26 septembrie
1989 – 26 martie – 23 septembrie
1990 – 25 martie – 29 septembrie
1991 – 31 martie – 28 septembrie
1992 – 29 martie – 26 septembrie
1993 – 28 martie – 25 septembrie
1994 – 27 martie – 24 septembrie
1995 – 26 martie – 23 septembrie
1996 – 31 martie – 28 septembrie
1997 – 30 martie – 25 octombrie
1998 – 29 martie – 24 octombrie
1999 – 28 martie – 30 octombrie
2000 – 26 martie – 28 octombrie
2001 – 25 martie – 27 octombrie
2002 – 31 martie – 26 octombrie
2003 – 30 martie – 25 octombrie
2004 – 28 martie – 30 octombrie
2005 – 27 martie – 30 octombrie
2006 – 26 martie – 28 octombrie
2007 – 25 martie – 27 octombrie
2008 – 30 martie – 25 octombrie
2009 – 29 martie – 25 octombrie
2010 – 28 martie – 31 octombrie
2011 – 27 martie – 30 octombrie
2012 – 25 martie – 28 octombrie
2013 – 31 martie – 27 octombrie
2014 – 30 martie – 26 octombrie
2015 – 29 martie – 25 octombrie
2016 – 27 martie – 30 octombrie
2017 – 26 martie – 29 octombrie
2018 – 25 martie – 28 octombrie
2019 – 31 martie – 27 octombrie
2020 – 29 martie – 25 octombrie

ORA DE VARĂ 2015 – Cum ne afectează trecerea la ORA DE VARĂ. Medicii sunt de părere că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de vară, deoarece trebuie să se trezească cu o oră mai devreme decât s-au obişnuit.

Pentru cei care suferă de anumite probleme de sănătate, efectele schimbării ritmului biologic ar putea fi mai serioase.

„Cei mai mulţi dintre noi îşi vor ajusta ceasul biologic destul de rapid. După câteva zile se vor obişnui cu noul program”, spune Xiaoyong Yang, un profesor asistent la Universitatea Yale. „Totuşi, pentru anumite grupuri de oameni, cei care suferă de depresie sau de probleme cardiace, unele cercetări sugerează că (n.r. ei) dezvoltă un risc mai mare de sinucidere, respectiv, atacuri de cord”, spune Yang.

Un studiu australian din 2008 a descoperit că riscul bărbaţilor de a se sinucide la câteva săptămâni după trecerea la ora de vară este mai mare decât în restul anului. O altă cercetare realizată în 2008, în Suedia, a relevat că numărul atacurilor de cord a crescut cu 6 sau chiar 10 procente în primele trei zile lucrătoare după schimbarea orei.

Studiile au demonstrat că pe perioada de vară sunt mai puţine infracţiuni şi accidente rutiere, iar oamenii consumă mai puţină energie electrică. De asemenea, ţările cu mai multe ore de lumină naturală au locuitori mai fericiţi.

După ce ceasurile vor fi date înainte cu o oră, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (numit impropriu şi GMT) va fi de trei ore.

Pe perioada lunilor de vară, când soarele răsare la ora 4.30 şi apune la ora 20.00, s-a recurs la această convenţie, aplicată în România din anul 1979, pentru folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.

În conformitate cu Convenţia fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus.

Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, ce trece prin localitatea Greenwich, din Marea Britanie, în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 şi a Europei Orientale – ora fusului 2. România se află în fusul orar 2.

Despre admin

Check Also

Temperaturi caniculare și deficit de precipitații în iulie și august

Următoarele trei luni vor aduce un regim termic călduros, cu valori termice peste mediile climatologice …

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: