Home / Local / Morţi şi răniţi într-un accident cu biciclete şi căruţe in Dolj

Morţi şi răniţi într-un accident cu biciclete şi căruţe in Dolj

Trei persoane – un bărbat, soția sa și mama acesteia din urmă – și-au pierdut viața într-un accident violent produs sâmbătă dimineață pe DN 6, în apropierea comunei doljene Leu, în care au fost implicate un autoturism, două căruțe și doi bicicliști. Din primele cercetări ale polițiștilor de la Rutieră s-a stabilit că un Opel Astra a lovit un biciclist și o căruță, care, la rândul ei, a fost proiectată într-un alt biciclist și o altă căruță.

Un accident tragic a fost înregistrat sâmbătă dimineață, în jurul orei 5.30, pe DN 6, în apropierea comunei doljene Leu. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Dolj, Mihail Iocea, de 47 de ani, din comuna Stoenești, Olt, care conducea un autoturism Opel Astra dinspre Craiova către Caracal, „nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de bicicleta cu care circula în faţa sa Mihăiță Bătrînu, de 41 de ani, din comuna Leu, intrând în coliziune cu aceasta“.
După ce a lovit biciclistul, autoturismul a lovit din spate o căruță care circula în aceeași direcție, condusă de Marin Neacșu, de 70 de ani, tot din comuna Leu. În urma impactului, căruța a fost proiectată într-o bicicletă pe care se deplasa, în aceeaşi direcţie, Ion Mitru, de 61 de ani, după care a lovit o altă căruță, condusă de Toma Dincă, de 70 de ani, din aceeași localitate.
Impactul a fost atât de violent, încât trei persoane au murit pe loc. Este vorba de Mihăiță Bătrînu, primul biciclist, dar și de două persoane din căruța lovită de Opel – Livia Bătrânu, soția biciclistului, dar și mama acesteia, Gheorghița Ciucă, de 57 de ani.
De asemenea, un bărbat din prima căruță, Doru Neacșu, de 41 de ani, fiul lui Marin Neacșu și verișorul lui Mihăiță Bătrânu, a fost rănit grav, fiind transportat la Spitalul de Urgență Craiova în comă. La aceeași unitate medicală a fost transportată în stare gravă și Mihaela Coteanu, de 47 de ani, pasageră tot în căruța condusă de Marin Neacșu. În schimb, acesta din urmă și biciclistul Ion Mitru au suferit leziuni mai ușoare în urma accidentului.

Cauza accidentului, încă neclară

Oamenii legii spun că, deocamdată, cauza accidentului încă nu a fost stabilită și se fac cercetări într-un dosar penal privind comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Din primele cercetări s-a stabilit că victimele accidentului plecaseră dis-de-dimineață la câmp, ca să culeagă porumbul. Mai aveau de parcurs aproximativ cinci metri până când urma să vireze dreapta, însă nu au mai apucat, pentru că au fost loviți de Opelul condus de Mihail Iocea.
După accident, fratele lui Mihăiță Bătrânu a explicat că acesta avea bicicleta dotată cu lumini, acesta fiind și motivul pentru care mergea în spatele căruțelor.
În fața oamenilor legii, șoferul a explicat că a fost orbit de farurile unui autovehicul care venea din sens opus și nu a văzut bicicleta și căruțele care circulau în aceeași direcție de mers. Din declarațiile martorilor, polițiștii de la Rutieră au stabilit că lucrurile nu au stat chiar așa, că nu a venit nici o mașină din sens opus. Polițiștii din cadrul IPJ Dolj mai spun că urmează să se stabilească dacă nu cumva șoferul Opelului a adormit la volan ori dacă accidentul s-a produs din cauza oboselii șoferului. Atât cei doi căruțași, cât și șoferul autoturismului au fost testați cu aparatul etilotest, care a indicat că nici unul nu consumase băuturi alcoolice.

Primăria Leu dă o mână de ajutor

Edilul din comuna Leu, Iulian Cristescu, a explicat că încearcă să ajute cum poate familia îndoliată, pentru care nu are decât cuvinte de laudă. „Mihăiță era un om gospodar, serios și energic. Își ridicase o casă și se implica în problemele comunei, era devotat. Am trimis oamenii care primesc ajutor social pentru a ajuta la săparea celor trei gropi în cimitir și am discutat cu o firmă de pompe funebre pentru a aduce sicriele de la Craiova. Încercăm să găsim o mașină mai mare, pentru a veni o dată cu cele trei persoane decedate“, a mai spus Iulian Cristescu.

Circulația pe drumurile naționale, o problemă nerezolvată

GdS a scris în mai multe rânduri despre problema circulației căruțelor pe drumurile naționale, însă situația a rămas neschimbată până în prezent.
Astfel, potrivit Codului Rutier, autorităţile publice locale sunt obligate să amenajeze drumuri pentru căruţe, însă primăriile din Dolj nu au ţinut până acum cont de acestea. Potrivit art. 53, autoritățile publice locale, cu autorizația administratorului drumului public și cu avizul Poliției Rutiere, sunt obligate să ia măsuri pentru realizarea de amenajări rutiere destinate circulației pietonilor, bicicliștilor și vehiculelor cu tracțiune animală.
De asemenea, art. 71 interzice accesul căruţelor pe drumurile naţionale şi în municipii, iar la alin. 2 aminteşte autorităţilor locale că au obligaţia să amenajeze, cu acordul administratorului drumului public şi avizul Poliţiei Rutiere, drumuri laterale, căi de acces către aceste drumuri, precum şi locuri de traversare a drumurilor publice destinate circulaţiei animalelor şi căruţelor.
În final, la art. 128 se spune că autorităţile publice locale au printre atribuții și amenajarea de trotuare și drumuri laterale pentru circulația pietonilor și vehiculelor cu tracțiune animală.
Primarul Iulian Cristescu susține că ar fi nevoie de un drum pentru căruțe în comună, astfel încât acestea să nu mai iasă pe DN 6. „Trebuie făcut un drum lateral, un drum de exploatare agricolă, și cred că legiuitorul ar trebuie să intervină pentru rezolvarea acestei probleme. Eu am teren lângă DN 6 și aș ceda din el pentru construcția unui drum de exploarare, dar trebuie o lege clară. Suntem în urmă rău de tot“, a precizat Iulian Cristescu.

Căruțaș omorât în apropiere de Băilești

Tot sâmbătă, tot în jurul orei 5.30, însă pe DJ 561D, în apropiere de Băilești, un căruțaș și-a pierdut viața în urma unui accident de circulație. Polițiștii au stabilit că Petrișor Sclipcea, de 22 de ani, din comuna Piscu Vechi, în timp ce conducea un autoturism Audi către Băileşti, a lovit din spate o căruță nesemnalizată şi neechipată pentru circulaţia pe timpul nopţii. În urma impactului, căruțașul Mihai Vițelaru, de 48 de ani, din Băilești, a murit pe loc, iar Irina Vițelaru, de 40 de ani, care se afla în căruță, a fost rănită grav.vlcsnap-2015-09-06-04h30m01s951

Despre slasher

Check Also

Liceul Teoretic „Independenta” din Calafat este o institutie de prestigiu recunoscuta la nivel national

În cei 100 de ani de existenţă, Liceul „Independenta” din Calafat, având în prezent reputaţia …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *