Home / Monden / Misterele pădurii Drocaia din judeţul Dolj, locul unde se spune că ielele dansează şi fură bărbaţii tineri

Misterele pădurii Drocaia din judeţul Dolj, locul unde se spune că ielele dansează şi fură bărbaţii tineri

Pădurea Drocaia este un loc din judeţul Dolj care de-a lungul timpului a stârnit curiozitatea, dar mai ales teama oamenilor. Localnicii de la marginea satului Gogoşu vorbesc despre fenomene inexplicabile care se petrec în interiorul pădurii. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ FOTO Olteanul care şi-a propus să ducă steagul României în toate ţăril… Bătrână de 77 de ani din Dolj, violată şi bătută de un tânăr. Cum a fo… VIDEO Dependenţa de jocurile de noroc, boală psihică gravă. Mărturiile… Oamenii din satul Gogoşul cunosc o legendă conform căreia, cu mulţi ani în urmă, un copil, Creţu, a fost crescut de Muma Pădurii, după ce părinţii i-au fost ucişi de o bandă de răufăcători. „Mie îmi este frică să merg singură prin pădurea Drocaia. Nu cred că am mai pus piciorul prin zonă de 20 de ani. Acolo în interiorul pădurii se petrec fenomene ciudate. Ştiu că este greu de crezut, dar eu sunt convinsă că toate poveştile care au apărut de-a lungul timpului sunt adevărate. Conform legendei, un băieţel pe nume Creţu a fost crescut de Muma Pădurii, iar ielele i-au devenit surori. Ele fiind nemuritoare i-au dus dorul când el nu a mai fost, iar ani la rând tot mai multe persoane au dispărut în pădurea Drocaia“, a spus Constantin Iovan. Dispărut fără urmă Localnicii din satul Gogoşu au mai povestit că la începutul anilor 1980 un bărbat a fost furat de iele, pentru că era om în putere şi chipeş. „După ce omul a dispărut fără urmă, rudele l-au visat prins în hora ielelor. Toată lumea a ştiut atunci când nu o să se mai întoarcă niciodată, iar familia i-a făcut mai multe parastase. Ani la rând omul nu a fost declarat mort, iar miliţia a declarat că l-au omorât ţiganii veniţi la furat de lemne. După Revoluţie familia a primit certificate de deces. Nimeni nu a vrut să recunoască că a fost furat de iele, să nu fie băgaţi la vrăjitoarie. Eu cred că au muşamalizat cazul şi aşa a rămas şi până în ziua de astăzi“, a precizat un localnic din satul Gogoşu, din judeţul Dolj. Specialiştiii au declarat că legenda din pădurea Drocaia este legată de ficţiune, nu de realitate. „Pe baza unei legende cu siguranţă oamenii au dezvoltat mai multe poveşti. Localnicii povestesc că au loc fenomene inexplicabile în zonă, iar ielele în momentul în care văd un bărbat tânăr şi chipeş îl fură. Doar bătrânii mai cred în această poveste“, a declarat Mihai Stoica, profesor de limba română. Nicolae Ceauşescu s-ar fi speriat de zânele nopţii Oamenii au mai povestit că Nicolae Ceauşescu a vrut să facă un sanatoriu în zonă pentru aerul curat şi apa vindecătoare care izvorăşte din pădurea Drocaia. Ar fi renunţat la idee în momentul în care a aflat legenda acestui loc. „Soţii Ceauşescu au refuzat să mai vină să vadă locul în ziua în care au aflat că bărbaţii tineri şi chipeşi sunt furaţi de iele în pădure. Secretarul de partid a fost cel care i-a adus la cunoştinţă lui Nicolae Ceauşescu că în pădure se întâmplă fenomene inexplicabile. Eu le-am spus nepoţilor mei să se ferească cât pot de mult de locul respectiv. Ei ştiu foarte bine că nu au ce căuta în pădurea Drocaia. Ielele ies la dans în puterea nopţii şi de fiecare dată încing hore nebune. Cântă, dansează, iar în urma lor rămâne un cerc şi iarba rămâne pârjolită“, a precizat Iulian Răduţ, un alt localnic. Bătrânii spun că bărbaţii care trec prin pădurea Drocaia trebuie să poarte asupra lor ustroi, busuioc, pelin sau frunze de tei. Toate având puterea de a ţine ielele nopţii departe. Bătrânii au mai declarat că pentru a te apăra de zânele nopţii este bine să îţi faci cruce cu limba în cerul gurii, ca ele să nu vadă cand te închini. Persoanele care au rămas desfigurate după ce s-au întâlnit cu ielele se pot vindeca cu descântece din bătrâni. Cu ajutorul unei ape neîncepute, dintr-un ulcior, bătrânele de la sat trebuie să facă adevărate ritualuri încă de la primele ore ale dimineţii timp de o săptămână. Mai citeşte şi Misterele din Pădurea Hoia-Baciu, „Triunghiul românesc al Bermudelor“: dematerializări, aeroforme, bioforme, OZN-uri. Un documentar despre straniile fenomene petrecute în Pădurea Hoia-Baciu din apropiere de Cluj, postat pe youtube, a fost vizionat până acum de peste 100.000 de ori.

646x404

Despre slasher

Check Also

In perioada 5-8 octombrie se va desfasura la Calafat Festivalul Recoltele Toamnei

. Devenit deja o traditie festivalul va aduce numeroase surprize calafetenilor . Cantareti de muzica …

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *