Home / Politica / Maria Schutz, fost candidat pentru senat in colegiul Calafat ,a fost condamnată definitiv la 10 ani de închisoare cu executare

Maria Schutz, fost candidat pentru senat in colegiul Calafat ,a fost condamnată definitiv la 10 ani de închisoare cu executare

Maria Schutz, fostul manager al serelor Oradea şi Codlea, a fost condamnată de Curtea de Apel Oradea la 10 ani de închisoare cu executare pentru o fraudă de 13 milioane de euro. În acelaşi dosar au mai fost condamnate încă două persoane.
Soluţia dată de judecătorii Curţii de Apel în acest dosar este definitivă şi a fost pronunţată la aproape 7 ani de când Maria Schutz a fost trimisă în judecată de procurorii DNA Oradea pentru trei infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi două infracţiuni de bancrută frauduloasă. Judecătorii Curţii de Apel Oradea s-au pronunţat în dosarul care urma să se prescrie în luna noiembrie, şi au menţinut pedepsele date de judecătorii Tribunalului Bihor în urmă cu aproximativ o lună. Procesul s-a judecat în regim de urgenţă, iar sentinţa definitivă s-a dat după doar patru termene. Alte condamnări Complicii, Corneliu Popa şi Mihai Ciobanu, fostul director general respectiv şeful Direcţiei Urmărire Contracte din cadrul Administraţiei Domeniilor Statului (ADS), au de executat câte şase ani de închisoare. Mai norocos a fost Ion Dascălu, partenerul de afaceri al lui Schutz care a fost achitat pentru prescrierea faptelor. Reamintim că ADS, reprezentantul statului, rămăsese asociat la Sere Codlea şi după privatizare. Stenogramele cu Mircea Geoană Numele Mariei Schutz şi al lui Mircea Geoană sunt menţionate în stenogramele interceptărilor convorbirilor dintre Cătălin Voicu şi Alexandru Mazăre, în legătură cu intermedierea unei întâlniri între Voicu şi Schutz. Voicu ar fi intervenit în dosarul vicepreşedintelui PSD Dolj, Maria Schutz, trimisă în judecată de DNA. „Băga-mi-aş p… în Geoană şi cu toţi americanii lui, care ni i-a adus la Curtea Supremă, că mulţi au dosare. Şi cu toate golăncile, cu şeful organizaţiei PSD de la Dolj (Maria Schutz – n.r.). Şuţa aia cu serele, cu tot…”, spunea Voicu într-o conversaţie cu Alexandru Mazăre. Acuzaţiile DNA Maria Schutz a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru pentru trei infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi două infracţiuni de bancrută frauduloasă, în formă continuată, Corneliu Popa, fost director general al Agenţiei Domeniilor Statului (A.D.S) este acuzat de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, iar Mihai Ciobanu, fostul director al Direcţiei Urmărire Contracte din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului (A.D.S) – pentru complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, iar Ion Dascălu, asociat la S.C. Sere Codlea S.A. – pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la bancrută frauduloasă, în formă continuată. Maria Schutz a fost condamnată anul trecut la 12 ani de închisoare cu executare. Magistraţii Curţii de Apel Oradea au admis apelurile declare de inculpaţi şi au trimis dosarul la rejudecare la instanţă. Magistraţii Tribunalului Bihor au condamnat-o pe Maria Schutz la 10 ani de închisoare cu executare, iar Corneliu Popa şi Mihai Ciobanu au primit câte 6 ani de închisoare. Ion Dascălu, partenerul de afaceri al lui Maria Schutz a fost achitat pentru prescrierea faptelor. Numele Mariei Schutz apare în dosarul senatorului Cătălin Voicu şi în interceptările publicate, conform cărora senatorul ar fi intervenit pe lângă magistraţi pentru soluţionarea favorabilă a dosarului „Regina Serelor“. Maria Schutz a candidat pentru un post de senator de Dolj la alegerile parlamentare din anul 2012 din partea PP-DD. Instanţa a dispus ca inculpaţii să plătească despăgubiri civile de aproximativ 20 de milioane de lei.646x404adevarul.ro

Despre slasher

Check Also

Claudiu Manda si-a inceput fulminant mandatul de presedinte al comisiei SRI

Fostul colonel SRI Daniel Dragomir a fost audiat marți în Comisia parlamentară de control a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *