Home / Local / Mânz rănit, abandonat pe marginea drumului Calafat – Ciupercenii Vechi

Mânz rănit, abandonat pe marginea drumului Calafat – Ciupercenii Vechi

Mobilizare impresionantă de forţe în localitatea doljeană Ciupercenii Vechi, pentru salvarea unui mânz lovit de o maşină în dreptul ,,Fântânii Stancului,,. Calul a stat 12 ore în agonie, însă a fost salvat de un medic veterinar din Bucureşti.

Calul era pe punctul de a muri, atunci când a fost găsit zăcând într-un şant tremurând de frig. Animalul a fost lovit de o maşină şi avea picioarele rupte. Mai avea puţin şi ar fi murit, a povestit femeia care l-a găsit în agonie. Alexandra Iulia Dreşca s-a mobilizat imediat şi a cerut ajutorul unui medic veterinar din Bucureşti, iar după mai bine de 12 ore mânzul lovit de maşină a fost salvat. „Calul era într-o stare destul de deplorabilă şi m-am hotărât că trebuie sî îl salvez. I-am pus sticle cu apă caldă, l-am acoperit cu pături şi i-am adus de mânare. Am făcut tot posibilul să poată ajunge la Bucureşti să fie operat şi salvat. Iapa nu şi-a părăsit puiul, iar din punctul meu este o lecţie de viaţă impresionantă. I-am pus numele Lucki pentru că este norocos şi cu siguranţă o să supravieţuiască. A fost lovit cu maşina şi abandonat pe marginea drumului. Vreau să îl adopt la distanţă dacă o să fie salvat“, a spus Alexandra Iulia Dreşca.

Va fi operat
Medicul veterinar din Bucureşti a făcut un efort pentru a putea salva mânzul. A plecat de la Bucureşti la Târgovişte pentru a putea face rost de transport, iar după aceea a venit să ridice calul din localitatea doljeană Ciupercenii Vechi. „Are şanse să supravieţuiască dacă a trăit atâtea ore fără îngrijiri medicale. O să fie dus la un adăpost special de cai şi o să îi facem radiografie, iar astăzi ne vom pregăti pentru operaţie pentru a putea să îi fixăm osul unde este fracturat. Are fractură de tibie, însă trebuie să îi facem radiografie, dor în urma unei radiografii vom vedea dacă are şi alte fracturi. Probabil a fost lovit de o maşină. Pentru că a primit lapte cald şi mâncare a reuşit să supravieţuiască, în alte condiţii făcea hipotermie şi clar nu avea nici măcar o şansă“, a spus medical Rudolf Hofman, medic veterinar Dog Rescue România.
Mânzul a fost botezat „Lucki“, iar oamenii au rămas impresionaţi de faptul că iapa nu l-a parasite absolut deloc. A stat lângă puiul ei mai bine de 12 ore.

Dr. Alexandra Dreşcă: „Era căzut în şanţ. Am sunat la 112. Mi-au zis că nu e de competenţa dumnealor. Veterinarul a venit prima dată, la prima intervenţie, a venit cred că… după o oră şi… după ce am sunat eu. A venit, a constatat, i-a văzut fractura deschisă de tibie a căluţului… şi cam atâta.”
Disperată, femeia a cerut ajutorul unui ONG din Bucureşti care se ocupă de protecţia animalelor. În scurt timp, un medic veterinar şi o maşină specială pentru astfel de situaţii au plecat spre Calafat. Până la sosirea specialiştilor, femeia, a încercat să ţină în viaţă mânzul.
La faţa locului au ajuns şi poliţiştii locali din Calafat care au păzit animalul alături de femeie. Au deschis şi o anchetă pentru a-i găsi stăpânul, însă cercetările merg greu.
Paul Sorin Chirca, Poliţia Locală Calafat: „Din păcate, calul nu este cipat… poate prin prieteni, prin cunoştinţe, prin cineva care aude prin zvonuri că s-a auzit, că s-a lovit… cam aşa se merge în cazurile astea.”
Voluntarii au ajuns aproape de miezul nopţii la Calafat. Până la sosirea lor au venit şi pompierii care au învelit mânzul în pături, ca să nu intre în şoc hipotermic.
Mânzul şi mama lui au ajuns în această dimineaţă la o clinică veterinară din Bucureşti. După radiografie, medicii au stabilit că are o fractură de tibie şi îl vor opera.
Dr. Rudolf Hofman, medic veterinar: „O să-i căutăm un stăpân şi probabil o să-i găsim undeva o pensiune… adică, clar nu va fi un cal de muncă. Va fi un pet care să poată să stea ca un animal de companie, într-o curte, fără să fie călărit sau pus la muncă.”
Recuperarea după intervenţie va dura trei-patru luni. Dacă va fi găsit, proprietarul va fi acuzat de neglijenţă şi abandon şi riscă să primească o amendă între 1.500 şi 3.000 de lei.

Despre slasher

Check Also

Dunarea Calafat a invins cu 13-0

Intr-un meci desfasurat pe stadionul municipal din Calafat Dunarea Calafat a invins echipa din Malu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 
Or wait 10 seconds