Home / Local / Locuitorii din Ciupercenii Noi îşi vor face buletinele acasă

Locuitorii din Ciupercenii Noi îşi vor face buletinele acasă

buletine1-600x417La eveniment au mai luat parte Gheorghe Mungiu, primarul localităţii, precum şi comisarul-şef de poliţie Marin Stănică, directorul Direcţiei Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor (DPCEP), instituţie aflată în subordinea CJ Dolj.

Vicepreşedintele CJ Dolj Alina Elena Tănăsescu a precizat cu această ocazie că prin deschiderea noului serviciu, cei peste 5.000 de locuitori ai comunei Ciupercenii Noi vor putea obţine acte de identitate chiar în localitatea lor, fără a mai fi nevoiţi să se deplaseze la Calafat. „Mă bucur că suntem alături de reprezentanţii autorităţii locale din comuna Ciupercenii Noi şi de locuitorii acesteia, la deschiderea celui de-al 45-lea serviciu comunitar de evidenţă a persoanelor din judeţul Dolj. Dacă la începutul colaborării dintre Consiliul Judeţean şi Direcţia de Evidenţă a Persoanelor existau doar nouă asemenea servicii, acum iată că numărul lor a crescut de cinci ori. Este o dovadă a faptului că noi, CJ Dolj, am susţinut descentralizarea, pentru că administraţia trebuie făcută aproape de cetăţean şi în beneficiul acestuia. Prin deschiderea noului serviciu, cei peste 5.000 de locuitori ai comunei Ciupercenii Noi vor putea obţine acte de identitate chiar în localitatea lor, fără a mai fi nevoiţi să se deplaseze la Calafat, acolo unde erau arondaţi până acum, economisind astfel timp şi resurse financiare. Îl felicit pe domnul primar Gheorghe Mungiu pentru realizare, dar şi pe reprezentanţii Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor, dorindu-le succes în gestionarea acestei activităţi“, a declarat vicepreşedintele CJ Dolj Alina Elena Tănăsescu.

„Este un moment deosebit, aşteptat de întreaga comunitate”

Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Ciupercenii Noi funcţionează în fostul sediu al primăriei, imobil aflat în centrul localităţii. Amenajarea spaţiului a implicat o investiţie în valoare de aproape 4.000 de lei, fonduri alocate din bugetul comunei. Noua structură este dotată cu toate echipamentele necesare în vederea eliberării documentelor de identitate, în cadrul SPCLEP fiind angajate trei persoane. „Este un moment deosebit, aşteptat de întreaga comunitate. Mă bucur pentru faptul că am reuşit să aducem aceste servicii mai aproape de cetăţeni. Vreau să mulţumesc tuturor instituţiilor care ne-au oferit sprijinul pentru ca această structură să-şi înceapă activitatea.“, a subliniat primarul comunei Ciupercenii Noi, Gheorghe Mungiu.

Directorul DPCEP, comisar-şef de poliţie Marin Stănică: „În perioada următoare, vor fi deschise unităţi similare şi în alte localităţi, subliniind faptul că judeţul Dolj se situează pe primul loc la nivel naţional în ceea ce priveşte descentralizarea serviciului de evidenţă a persoanelor”.

Despre slasher

Check Also

In sfarsit ! A fost votata organigrama societatii primariei !

  In sedinta extraordinara de azi a fost in sfarsit organigrama societatii primariei . Consilierii …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *