Home / PUBLICITATE / Informare meteo de vreme severă: Vin NINSORILE

Informare meteo de vreme severă: Vin NINSORILE

ANM a emis o INFORMARE METEOROLOGICĂ de vreme severă pentru zilele următoare. Astfel, în intervalul : 6 aprilie, ora 01 – 7 aprile, ora 15, se vor manifesta următoarele fenomene meteo: precipitaţii importante cantitativ, ninsori la munte, intensificări ale vântului

În intervalul menţionat, în regiunile estice şi sud-estice, precum şi în Carpaţii Meridionali şi Orientali se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30…35 l/mp, iar vântul va avea intensificări, temporar cu viteze la rafală de peste 55…60 km/h.

În zona de munte va ninge, se va depune strat nou de zăpadă şi vor fi intervale în care ninsoarea va fi viscolită. Vor fi precipitaţii mixte în Moldova, iar în noaptea de duminică spre luni şi în timpul zilei de luni, acestea se vor semnala pe arii restrânse şi în Oltenia şi Muntenia. În rest vor predomina ploile.ninsori

Despre slasher

Check Also

apartamente noi Brasov

Un proiect nou sub umbrela Maurer Imobiliare – locuinte inalt standardizate pentru brasoveni

Unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Transilvania, Maurer Imobiliare dezvolta un nou proiect, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *