Home / Local / Impact violent între două tiruri, în satul doljean Moreni

Impact violent între două tiruri, în satul doljean Moreni

Două tiruri au fost implicate într-un accident rutier, în această dimineaţă, în localitatea Cetate, sat Moreni.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj a fost anunţat, prin SNAU 112, la ora 10.23, de producerea unui accident rutier urmat de un incendiu, pe raza comunei Cetate, satul Moreni, în care au fost implicate două tiruri ce transportau mase plastice şi produse lactate.20160304_110700Un tir condus de un șofer bulgar de 43 de ani, care transporta produse lactate, s-a rasturnat astăzi pe DN 56 A, în localitatea Moreni, Dolj. Potrivit poliţiştilor doljeni, şoferul bulgar a pierdut controlul direcţiei într-o curbă la dreapta, iar remorca a intrat în balans, după care a acrosat un tir condus regulamentar din sens invers de un şofer iranian, de 44 de ani. Ulterior, tirul condus de şoferul bulgar a ieşit de pe drum şi s-a răsturnat, după care a luat foc.
Accidentul de circulaţie s-a soldat numai cu pagube materiale, iar şoferul bulgar a fost amendat cu 630 de lei. La fața locului s-au deplasat echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Calafat, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o ambulanţă S.M.U.R.D., un echipaj SAJ şi S.V.S.U Cetate, care au acţionat la localizarea şi lichidarea incendiului, precum şi acordarea primului ajutor medical şoferilor implicaţi în accident, aceştia refuzând transportul la spital.
În urma incendiului au ars aproximativ 8 tone mase plastice.

Despre slasher

Check Also

Podul de la Calafat a adus statului al doilea profit pe județ

Surpriza topului firmelor după profit vine de la o societate înființată de statul român, în …

2 Comentarii

  1. Asa le trebuie, eu stau in vecinatate si acolo se circula de parca am fi in Fast&Furious. Sunt radare dar nu sunt permanente,nu ii pot prinde pe toti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *