Home / Actualitate / Elevii din Desa, lăsați la ocazie deşi primăria are microbuz

Elevii din Desa, lăsați la ocazie deşi primăria are microbuz

20 de copii din Desa care învață la Liceul din Poiana Mare sunt obligați să meargă pe jos pe o distanță de 16 kilometri, sau cu ocazie pentru că pe ruta pe care se duc la şcoală nu există un mijloc de transport în comun. Culmea este că la primăriile din ambele comune există și microbuze școlare, dar liceenii nu au acces la ele pentru că autoritățile susțin că nu au cadrul legal să asigure transportul în afara comunelor. Prin urmare, prin ploi și vânt, copiii trebuie să se descurce ca să ajungă la școală.

Pentru a merge la liceu, elevii din mediul rural aleg unitățile școlare cele mai apropiate de casă. Pentru copiii din Desa, la absolvirea gimnaziului varianta cea mai apropiată este comuna Poiana Mare. Numai că odată ce aleg această variantă nu au mijloc de transport ca să ajungă la școală și asta în condițiile în care primăriile ambelor comune dispun de microbuze școlare. Într-o sesizare transmisă la Gazeta de Sud, părinții se întreabă cum este posibil ca microbuzele școlare date de Ministerul Educației să nu poată fi utilizate în situații speciale. „De ce primarii nu pun la dispoziție un microbuz pentru copiii care fac naveta Desa – Poiana, pentru că sunt destui copii care învață la liceul din comuna Poiana Mare. În fiecare zi stau la ocazie prin vânt, ploi, zăpadă și temperaturi scăzute iarna sau prin arșiță, vara pentru că nu vrea nimeni să pună la dispoziție un microbuz“, se arată în sesizare. Distanța între Desa și Poiana Mare este de opt kilomteri, iar pe această rută elevii merg zilnic dus-întors. Deși regulamentul de utilizare a microbuzelor școlare prevede că aceste mijloace de transport se folosesc pentru a asigura transportul din localitatea de domiciliu, pentru excursii atât în țară, cât și în străinătate, autoritățile locale spun că nu le pot folosi pentru transportul elevilor în afara comunei. „Nu există cadrul legal ca noi să punem la dispoziția elevilor care fac naveta de la Desa la Poiana Mare microbuzul școlar. Singura șansă este să le asigurăm transportul cu un microbuz privat. Este o firmă particulară care s-a oferit să le asigure transportul la Poiana Mare, dar dacă face contract pe un an. Părinții nu au vrut așa ceva. Au spus că unii copii nu se duc zilnic la școală și atunci s-a renunțat la această variantă“, a declarat Iulian Bâlteanu, primarul comunei Desa.CIMG5044

Despre slasher

Check Also

Nouăsprezece irakieni depistaţi în două autoturisme, în apropierea malului Dunării Duminică, in apropiere de Calafat

Poliţiştii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Dolj şi S.P.F. Calafat, în cooperare cu lucrători din cadrul Poliției Municipiului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *