Home / Monden / Dupa Ciupercenii Noi si Poiana Mare , APLOMB organizeaza ” Juvelnicul cu randuieli ” si la Ghidici

Dupa Ciupercenii Noi si Poiana Mare , APLOMB organizeaza ” Juvelnicul cu randuieli ” si la Ghidici

Organizat de APLOMB Calafat, ca acţiune a proiectului cu finanţare europeană „Reflexii culturale la Calafat – Turism şi tradiţii pescăreşti pe malul Dunării”, Festivalul „Juvelnicul cu rânduieli” a ajuns la cea de-a IV-a ediţie, primele desfăşurându-se la Ciupercenii Noi (18-19 octombrie 2014), Poiana Mare (8-9 noiembrie 2014) şi Ciupercenii Vechi (29-30 noiembrie 2014).

Programul debutează astăzi, ora 11.30, şi cuprinde o expoziţie de artă plastică, urmată de lansarea albumului „Calafatul turistic” şi de simpozionul „Peştele – resursă naturală, factor cultural şi element de progres şi dezvoltare pentru comunităţile locale”.
Mâine, 22 martie, de la ora 11.00, localnicii sunt aşteptaţi trei expoziţii: una cu specific etnografic şi de pescuit, alta de fotografie, intitulată „Reflexii şi reflecţii dunărene”, şi alta culinară, cu produse din peşte – însoţită, desigur, de degustări. Tot mâine se vor decide câştigătorii concursului „Cea mai bună ciorbă de peşte” şi ai altor competiţii tematice, iar invitaţii vor putea asista la un program de fanfară populară şi, după-amiază, de la ora 14.00, la un spectacol artistic. Potrivit organizatorilor, „activităţile se vor desfăşura în spaţii aflate în centrul civic al localităţii, în aer liber, ori, dacă vremea nu permite, în săli”.

Opt localităţi din cele 19 ale microregiunii Calafat, aflate de-a lungul Dunării, au fost alese spre a fi promovate prin proiectul „Reflexii culturale la Calafat – Turism şi tradiţii pescăreşti pe malul Dunării”, finanţat prin Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013 şi derulat pe perioada unui an. Astfel, următoarele ediţii ale Festivalului „Juvelnicul cu rânduieli” urmează să aibă loc la Desa, Ghidici, Basarabi şi Calafat.www.cvlpress.ro.festival-6-bis

Comments

comments

Despre slasher

Check Also

Jurnalistul Florin Baltaretu a dejucat planurile unui vâlcean care voia să-i înșele mama, prin metoda „Accidentul”

Jurnalistul craiovean Florin Băltărețu a dejucat planurile unui vâlcean de 21 de ani care voia …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FACEBOOK LIKE close[x]
Or wait 50 countdown seconds
%d blogeri au apreciat: