Home / Actualitate / Drumuri închise în Dolj și trenuri anulate din cauza viscolului

Drumuri închise în Dolj și trenuri anulate din cauza viscolului

Autoritățile au hotărât, sâmbătă și duminică, să închidă mai multe drumuri județene din cauza vântului puternic și a vizibilității reduse. De asemenea, în cursul zilei de sâmbătă a fost anulată circulația mai multor trenuri, iar pompierii au intervenit pentru scoaterea din zăpadă a 31 de autovehicule și salvarea a peste 100 de persoane.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj, sâmbătă și duminică, polițiștii și Direcția de Drumuri și Poduri Craiova au hotărât să închidă 13 drumuri județene. Motivul a fost vântul puternic care a spulberat zăpada pe șosele, dar și vizibilitatea redusă. Este vorba de DJ 561A Pleniţa – Oprişor (Mehedinți), DJ 561B Drănic – Zăval, DJ 561D Giubega – Băileşti – Rast, DJ 561D Plenița – Orodel – Vârtop, DJ 561E Băileşti – Seaca de Câmp, DJ 561E Tunarii Vechi – Seaca de Câmp, DJ 561F Radovan – Cerăt, DJ 542 Amărăştii de Sus – Ocolna, DJ 552 Terpeziţa – Cetate, DJ 552A Sălcuţa – Mărăcine – Mârza – Perişor – Boureni – Covei – Catane, DJ 552D Vârtop – Giubega, DJ 553 Desa – Maglavit și DJ 561H Măceşu de Sus – Măceşu de Jos.

Sâmbătă, viscolul puternic a afectat și traficul feroviar, opt trenuri fiind anulate: R 9134 Calafat – Craiova, R 9384 Craiova – Caracal, R9006 Craiova – Bucureşti, R 9135 Craiova – Băileşti, IR 1596 Craiova – Bucureşti, R 9389 Craiova – Caracal, IR 1594 Craiova – Bucureşti, R 9138 Băileşti – Craiova. Tot sâmbătă, trenul R 9133, în care se aflau opt călători și care circula pe relația Craiova – Calafat, a rămas imobilizat în zona stației Golenți din pricina gerului.

Potrivit CFR Călători, duminică a fost anulat doar IR 1594 (Craiova – București), care trebuia să plece din Gara Craiova la ora 4.30.

Comuna Galiciuica a rămas izolată

Pompierii doljeni au precizat că, în cursul zilei de sâmbătă, au intervenit pentru scoaterea din zăpadă a mai multor autovehicule rămase blocate pe cinci drumuri județene, dar și pe DN 55A. Potrivit pompierilor, în total au fost salvate 111 persoane rămase înzăpezite, fiind scoase din nămeți 30 de autoturisme și un microbuz.

De asemenea, pompierii au asigurat transportul unei femei gravide la centrul de permanență Plenița, iar ieri-dimineață au transportat cu o șenilată altă femeie gravidă de la Lipovu la Cerăt. De la Cerăt, femeia a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul de Urgență Craiova.

Reprezentanții ISU Dolj au precizat pentru GdS că, în cursul zilei de ieri, drumarii acționau pentru deschiderea celor 13 drumuri județene, însă după trecerea utilajelor, viscolul aducea din nou zăpada pe șosele.

Un cititor GdS din Galiciuica a explicat că localitatea a rămas practic izolată, drumul județean 561 D fiind blocat atât spre Giubega, cât și către Băilești. „Suntem închiși aici, în Galiciuica. Suntem mai multe familii care trebuia să plecăm în Italia, Anglia sau Scoția, însă am pierdut avioanele. Am sunat la pompieri, am sunat la drumuri, dar nu am primit decât promisiuni. Este vorba de deblocarea unei porțiuni de drum de doi kilometri către Giubega, dar nu a fost trimis nici un utilaj“, a spus Petre Pătra.

Pompierii doljeni au precizat că, ieri, drumarii au încercat să intervină pe DJ 561 D, atât între Galiciuica și Giubega, cât și între Galiciuica și Băilești, însă nu s-a putut face mare lucru din cauza viscolului.

Ionuț Sârbu, viceprimarul comunei Galiciuica, a explicat că drumarii urma să intervină cu o freză, aceasta fiind singura soluție pentru deblocarea drumului județean 561 D.

Mai multe echipaje de polițiști au ieșit în trafic pentru monitorizarea stării drumurilor, dar și pentru a coordona intervențiile utilajelor de deszăpezire. (Foto: IPJ Dolj)
Mai multe echipaje de polițiști au ieșit în trafic pentru monitorizarea stării drumurilor, dar și pentru a coordona intervențiile utilajelor de deszăpezire. (Foto: IPJ Dolj)

Femeie salvată de polițiștii din Radovan

La rândul lor, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Dolj au intervenit pentru salvarea mai multor persoane, o femeie fiind găsită la timp de șeful de post din Radovan.

În cursul zilei de sâmbătă, oamenii legii au fost anunțați că o femeie de 50 de ani este în pericol după ce a plecat pe jos de la Întorsura către Radovan. „Polițiștii au răspuns de îndată la apelul disperat al rudelor femeii, au mobilizat mai mulți cetățeni și mijloace auto (tractoare și mașini de teren), iar în jurul orei 15.30, șeful de post din Radovan a găsit-o pe femeie la aproximativ patru kilometri de Radovan, căzută în zăpadă, în stare de inconștiență.

Șeful Postului de Poliţie Radovan i-a acordat primul ajutor şi a transportat-o cu o maşină de teren până în localitatea Radovan, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale“, au precizat polițiștii doljeni.

Tot sâmbătă, polițiștii au coordonat acțiunile de deszăpezire a drumului pentru ca un autocar în care se aflau 35 de copii să ajungă în comuna Moțăței. În total, polițiștii doljeni au intervenit pentru deblocarea din zăpadă a 35 de autoturisme, a unui microbuz și a două tiruri.

Sfaturile polițiștilor

Având în vedere atenționările de vreme nefavorabilă emise de Administrația Națională de Meteorologie (cod galben de ger), polițiștii le recomandă șoferilor să nu plece la drum în zonele afectate. „În cazul în care călătoria nu poate fi amânată, îi sfătuim pe şoferi să-şi echipeze corespunzător autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă, să adapteze viteza la condițiile meteo-rutiere și să manifeste prudență sporită la volan, pentru a nu fi implicați în evenimente nedorite pe drumurile publice“, au precizat oamenii legii.

De asemenea, șoferilor le este recomandat ca înainte de plecare să se informeze dacă sunt drumuri blocate, dar și să se asigure că sistemul de încălzire al mașinii funcţionează și rezervorul este plin.

Despre slasher

Check Also

Tanar din Ciupercenii Noi arestat pentru ucidere din culpa

La data de 31.03.2017, ora 23:45, pe DJ553A, în localitatea Smârdan, Dolj, C.COSTINEL, 20 de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *