Home / Actualitate / Două persoane au murit pe șoselele din Dolj

Două persoane au murit pe șoselele din Dolj

Un tânăr de 25 de ani, din comuna doljeană Dobrești, și o craioveancă de 40 de ani, și-au pierdut viața în urma a două accidente de circulație produse sâmbătă noaptea, pe șoselele din județul Dolj.

Primul accident a avut loc în jurul orei 21.00, pe DN 56, în comuna Pielești. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Dolj, după primele cercetări ale ofițerilor de la rutieră s-a stabilit că un autoturism Audi înmatriculat în Germania, condus de Alex Joița, de 20 de ani, din comuna Osica de Jos, județul Olt, într-o curbă la stânga a pătruns pe contrasens și a lovit în plin un autoturism care circula regulamentar din sens opus. Este vorba de un Volkswagen, condus de Jan Măicănescu, de 44 de ani, din Craiova. Pe locul din dreapta-față al mașinii se afla soția șoferului craiovean, de 40 de ani. Pompierii doljeni au trimis la locul accidentului o ambulanță SMURD, un echipaj de prim-ajutor, dar și unul de descarcerare, cele trei victime fiind transportate la Spitalul de Urgență Craiova. Polițiștii doljeni au explicat că femeia de 40 de ani a decedat la spital din cauza leziunilor suferite, iar cei doi șoferi au suferit leziuni grave și au rămas internați.

În urma cercetărilor, polițiștii de la rutieră au stabilit că, cel mai probabil, accidentul a avut drept cauză oboseala la volan. Șoferul de 20 de ani, care venea din Germania, ar fi adormit la volan cu aproximativ 30 de kilometri înaite de a ajunge acasă, în comuna Osica de Jos, după care autoturismul a pătruns pe contrasens.

Oamenii legii au mai precizat pentru GdS că a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare coporală din culpă.

Al doilea accident s-a produs în jurul orei 23.50, pe DN 55, la kilometrul 26, în apropierea localității doljene Bratovoiești. Polițiștii au stabilit că Budurcoiu Cornel, de 25 de ani, din comuna Dobrești, care conducea un autoturism Opel Astra înmatriculat în Bulgaria, „pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit carosabilul și s-a răsturnat pe câmp, pe partea dreaptă a sensului său de mers“. Oamenii legii au mai precizat că șoferul de 25 de ani circula dinspre Craiova către Bechet.

Pompierii din cadrul ISU Dolj au direcționat la locul accidentului o ambulanță SMURD și un echipaj de descarcerare, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru tânărul de 25 de ani, care a decedat pe loc în urma accidentului.

Mai trebuie spus că cele două persoane au murit chiar în timpul unei acțiuni a polițiștilor doljeni pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă. Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, în cadrul acestei acțiuni, polițiștii de la rutieră au aplicat 29 de sancțiuni pentru depășirea vitezei legale, valoarea totală a amenzilor fiind de 9.450 de lei. În plus, oamenii legii au reținut șapte permise de conducere. Polițiștii doljeni au dat drept exemplu un tânăr de 28 de ani, din localitatea doljeană Breasta, care a fost depistat conducând un autoturism pe Calea Severinului, cu viteza de 118 km/h. Șoferul a fost amendat și i-a fost reținut permisul pe o perioadă de 90 de zile pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv. gds.ro

Despre slasher

Check Also

Barbat din Desa acuzat de taiere ilegala de arbori

Polițiști din cadrul Posturilor Desa și Ghidici, însoțiți de un pădurar din cadrul Ocolului Silvic …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *