Home / Local / De 15 ani, de Bobotează, scoate crucea din Dunăre, la Calafat!

De 15 ani, de Bobotează, scoate crucea din Dunăre, la Calafat!

Tradiţia recuperării crucii aruncate de preot în Dunăre, la Bobotează, este respectată cu sfinţenie de un bărbat din Calafat. An de an, încă din 2000, acesta nu numai că sfidează gerul de-afară, sărind dezbrăcat în apele reci ca gheaţa, ci şi reuşeşte să scoată crucea la mal! Se numeşte Viorel Daniel Oancă, are 35 de ani şi, pe lângă faptul că va avea noroc tot anul – dacă e să dăm crezare credinţei populare –, s-a ales şi de această dată cu un premiu în valoare de 700 de lei, oferit de Primăria municipiului Calafat. „Mă ţine Dumnezeu sănătos!”, spune bărbatul, mărturisind că niciodată după „baia” în Dunăre din luna ianuarie nu s-a „pricopsit” cu vreo răceală.

Unul dintre cele mai vechi obiceiuri practicate de Bobotează este aruncarea Sfintei Cruci în apă, cel care reuşeşte să ajungă primul la ea primind binecuvântarea preotului. Mai mult, acesta va avea noroc tot anul, spune tradiţia! Va fi ferit de boli şi de rele, va avea parte de belşug şi spor în toate!

Înainte vreme, crucea era cioplită cu toporul din gheaţa care se forma la suprafaţa Dunării sau a lacurilor. Mai apoi, a fost realizată din lemn. În vechime, cel care o găsea primul şi o aducea la mal primea şi daruri de la domnitorul ţării şi era ţinut la mare cinste de ceilalţi.

Pentru un calafetean, toate acestea se pare că sunt mai mult decât simple credinţe populare. Încă din anul 2000, bărbatul se aruncă de Bobotează în Dunăre şi scoate crucea din apele reci ca gheaţa ale fluviului. De-atunci şi până acum, doar într-un an nu s-a ţinut de obicei: în 2001, când şi-a efectuat stagiul militar.

Viorel Daniel Oancă s-a născut la 21 decembrie 1979, este din Calafat, însă de vreo şase ani s-a stabilit în satul Ciupercenii Vechi, unde munceşte cu ziua. Este căsătorit şi are trei copii: un băiat în clasa a V-a, o fată într-a IX-a şi alta în clasa a III-a. Şi – după cum ne-a mărturisit ieri, după tradiţionala „baie” în Dunăre – o soţie care an de an încearcă să-i mai tempereze avântul de a se arunca în apă când termometrul indică afară o temperatură de cele mai multe ori sub zero grade Celsius… Cu curaj şi o sănătate de fier, omul n-a renunţat însă de 15 ani!

e îl determină? „Nu e vorba de BANI… E o ambiţie la mine. Şi o s-o am şi de-acum încolo! O să sar în apă să scot crucea până s-o găsi altul mai bun ca mine!”, a declarat Viorel Oancă. În acest an, ca şi în ultimii, a fost singurul participant de la Calafat care s-a încumetat să sară în Dunăre după crucea de lemn aruncată de preot, sub privirile curioase ale numeroasei asistenţe de pe mal.

S-a ales nu numai cu aplauzele şi admiraţia acesteia, ci şi cu un premiu ÎN BANI: 700 de lei din partea Primăriei municipiului Calafat plus 160 de lei strânşi de la cei care au luat parte la ceremonialul oficiat în port de un sobor de preoţi. „Mă ţine Dumnezeu sănătos!”, mai spune bărbatul, convins, de 15 ani, de când respectă tradiţia, că ceea ce îl fereşte de boli este credinţa.

Obiceiul aruncării crucii în Dunăre nu este însă singurul care se practică, în această perioadă, la Calafat şi în localităţile din zonă. În noaptea dintre Bobotează şi Sf. Ion aici au loc Păzitul fântânilor şi Iordănitul, ambele reprezentând pentru localnici mai mult prilej de petrecere. Tineri sau vârstnici, aceştia „răpun” gerul Bobotezei de obicei cu muzică şi jocuri populare, dar şi cu vin şi ţuică fiartă. Cu atât mai mult dacă îşi sărbătoresc onomastica…

www.cvlpress.ro

Despre slasher

Check Also

Cum s-a intamplat accidentul de ieri de la Perisor

Un bărbat şi-a pierdut viaţa şi alte două persoane au ajuns la spital, în urma …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *