Cosmin Durle: Investiții în agricultură de peste două miliarde de euro, care vin și din fonduri de la bugetul de stat, și din fonduri europene

0
246
PSD urmează să facă investiții durabile în sectorul agroalimentar, conform programului de
guvernare, pentru după data de 6 decembrie. Sunt cinci aspecte despre care trebuie sa vorbim la acest sector, în primul rând, încurajarea activităților în zona montană. Este vorba despre centre de colectare de lapte, lână, fructe de pădure, fiind vorba totodată și despre stânele montane, cu centre de procesare pentru carne și lactate. Bugetul pentru această parte a sectorului agroalimentar este de 1 miliard de euro din bugetul de stat.
Mai departe, vorbim despre un sprijin pentru agricultura locală și ne referim la abatoare de
capacitate mică în ferme, la fabrici de spălare și de recondiționare pentru lână. Bugetul este
același, de un miliard de euro, însă ne vom ajuta aici și de fondurile venite de la Uniunea
Europeană.
Nu trebuie sa uităm nici de protecția mediului atunci când vorbim despre agricultură așa că vom oferi granturi pentru sisteme fotovoltaice. Vrem să susținem instalarea de panouri solare pentru producerea energiei electrice, urmând să alocăm 15.000 de euro per beneficiar. Ne-am gândit la un buget de 100 de milioane de euro care vin tot din partea statului.
Nu în ultimul rând, există și granturi pentru stații de biogaz, cu același buget, și constă în
construcția de stații de biogaz pentru producerea energiei electrice poate ajunge. O finanțare poate ajunge și până la sume de 2 milioane de euro per beneficiar. În final, aș vrea să vorbesc despre susținerea industriei de inputuri. Ce înseamnă asta? Susținerea producției de îngrășăminte și de alte asemenea materiale. Deci, în total, vorbim despre investiții de peste două miliarde de euro, care vin și din fonduri de la bugetul de stat, și din fonduri europene