Home / Monden / concert de inalta tinuta la Calafat

concert de inalta tinuta la Calafat

La Drobeta-Turnu Severin a debutat, sâmbătă, seria „Concerte în Oltenia”, cel mai nou proiect muzical al Filarmonicii din Bănie, care are ca scop promovarea marii muzici clasice în toate orașele din regiune. Orchestra de cameră condusă de dirijorul Alexandru Iosub a interpretat pe pontonul turistic din localitate un program de valsuri și polci, bijuterii muzicale care fac întotdeauna deliciul spectatorilor. «Valurile Dunării s-au unduit mai frumos ca niciodată pe malul Severinului în ritmurile splendidei lucrări omonime compuse de Iosif Ivanovici», apreciază inițiatorii proiectului.
Concertul a fost audiat de un public format din oameni de cultură, melomani, profesori de muzică și turiști aflați în zonă pentru relaxare. La finalul evenimentului, muzicienii Filarmonicii „Oltenia” au ridicat publicul în picioare la interpretarea „Marșului Radetzky”, lucrare dedicată de Johann Strauss-tatăl crudului feldmareșal, pentru a-și salva de la condamnare fiul revoluționar, Johann Strauss-fiul. Se pare ca muzica a înmuiat inima lui Ratetzky, altfel nu am fi avut plăcerea să ne bucurăm de nemuritoarele compoziții ale lui Strauss-fiul: „Dunărea albastră”, „Sânge vienez” sau „Vals imperial”.

Al doilea punct de pe harta muzicală a „Concertelor în Oltenia” va fi un alt port dunărean – Calafat, oraşul rozelor, al castanilor şi stejarilor seculari. La Muzeul de Artă, în fascinatul Palat „Marincu”, un cvintet al Filarmonicii craiovene va prezenta un concert de muzică de cameră pe data de 9 mai, începând cu ora 12.00.concert-severin

Despre slasher

Check Also

Maglavit, un subiect demn de Kusturica

Desigur, este misterul ce planează încă asupra fenomenului de la Maglavit, şi în legătură cu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *