Home / Local / Circulaţia pe podul Calafat – Vidin se întrerupe luni şi joi

Circulaţia pe podul Calafat – Vidin se întrerupe luni şi joi

Societatea comună româno-bulgară Danube Bridge Vidin Calafat ad Bulgaria, care se ocupă de administrarea podului Calafat – Vidin, a informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu şi Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj că, luni, 25 septembrie a.c., între orele 13:00 şi 15:00 şi joi, 28 septembrie a.c., între 13:00 şi 15:00, circulaţia pe podul Calafat – Vidin va fi întreruptă pentru lucrări de întreţinere şi reparaţie. În intervalul orar specificat, autovehiculele vor fi oprite în zonele adiacente Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, până la momentul reluării traficului. Având în vedere aspectele prezentate, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu ţine permanent legătura cu autorităţile bulgare şi a dispus toate măsurile aflate în competenţă astfel încât la ridicarea restricţiei controlul de frontieră să se desfăşoare fluent şi operativ. De asemenea, se recomandă participanţilor la traficul transfrontalier tranzitarea tuturor punctelor de frontieră deschise la graniţa cu Bulgaria şi consultarea aplicaţiei „Trafic Online” disponibilă pe site-ul www.politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

Despre slasher

Check Also

Ultima oră Dolj: Descinderi la suspecţi de furturi de piese şi componente auto

Reprezentanţii IPJ Dolj au anunţat că, joi, 12 octombrie 2017, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *