Home / Monden / Cazul disperat al unei femei din Calafat din Italia, rămasă pe drumuri. „Vă rog mult, scrieţi despre mine, poate se găseşte cineva să-mi dea o mână de ajutor”

Cazul disperat al unei femei din Calafat din Italia, rămasă pe drumuri. „Vă rog mult, scrieţi despre mine, poate se găseşte cineva să-mi dea o mână de ajutor”

Cristina Stângă este o româncă de 32 de ani, originară din Calafat, judeţul Dolj, care a venit în Italia la începutul acestui an, cu speranţa că va putea câştiga ceva bani.

Şi-a lăsat copilul în ţară, cu mama ei şi a plecat la Milano, unde ar fi trebuit să înlocuiască o prietenă, ca „badante”. După doar două zile, bătrânul pe care trebuia să-l îngrijească a murit şi de atunci Cristina a rămas pe drumuri. A plecat la Ferrara, crezând că a găsit un loc de muncă, printr-o agenţie, dar a nimerit la o casă de bătrâni, în care nu a reuşit să stea nici o săptămână. „Acolo era iadul de pe pământ”, ne-a povestitea.

În prezent este singură, fără un ban sau un loc de muncă, fără a avea unde să doarmă. De câteva zile s-a şi îmbolnăvit. (foto arhivă)

„Stau toată ziua pe drumuri, mănânc când apuc, pe la Caritas. M-am îmbolnăvit şi de supărare”

Am contactat-o pe Cristina în urma unui apel făcut de Radu Nicolae, cunoscutul sindicalist român de la Piacenza.

Sunt multe româncele care trăiesc adevărate drame de când sunt în Italia. Persoane care nu au un loc de muncă, care au fost înşelate de diferite agenţii din România sau Italia, de români care sub pretextul că le ajută cu un loc de „badante”, le iau bani pentru ca apoi să dispară, lăsându-le singure, în voia sorţii.

La Ferarra se povesteşte chiar de 12 românce care au fost aduse în Italia prin intermediul unei agenţii, pentru ca, mai apoi, să descopere că era o înşelătorie. Poveşti pe care le vom publica în următoarele zile.

Prima cu care am reuşit să stăm de vorbă este Cristina Stângă. Ea nu a venit în Italia prin intermediul unei agenţii, ci chemată de o prietenă.Iată ce a povestit ea:

„Am venit să înlocuiesc pe cineva, o amică. Dar bătrânul pe care trebuia să-l îngrijesc a murit după două zile. Nici nu am apucat să realizez că am ajuns în Italia.”

„Am locuit pentru foarte puţin timp, la o familie de români, apoi am găsit un număr de telefon, din Ferrara, al unei agenţii de muncă.

Responsabilul agenţiei se numeşte Pasquale, care mi-a spus că ar avea ceva pentru mine, la o casă de bătrâni. M-am bucurat când mi-a spus că salariu e în jur de 900 de euro şi că se asigură cazare şi masă.”

Când a ajuns la casa de bătrâni a întâlnit o fată, tot româncă, care tocmai pleca, plângând.

„Am înţeles că era româncă şi am vorbit cu ea. Am văzut-o plângând şi eram curioasă. Mi-a spus că acolo nu se mai putea sta, pentru că e infern şi că ea a fost ameninţată. N-am înţeles din ce cauză, dar eu începusem să intru în panică. Aveam încredere în vorbele lui Pasquale, de la agenţie şi am acceptat să rămân.”

Nu a rezistat nici Cristina mai mult de 5 zile.

„La casa de bătrâni unde ajunsesem trebuia să munceşti de dimineaţă, de la 7, până la ora 22. Doar o oră de pauză la prânz, în rest muncă fără să te poţi opri o secundă.

Patroana era extrem de vioentă în limbaj. Se purta execrabil cu angajatele, mai ales cu străinele. Mai era o româncă cu mine şi parcă pusese ochii pe noi.

Ne urmărea mereu, ne punea să facem tot felul de munci grele, parcă să-şi bată joc de noi. Apoi limbajul, modul cum ni se adresa, sub orice critică.

Nu am putut sta acolo o săptămână întreagă, oricât de disperată eram. Mă gândeam mereu la copilul meu, pe care l-am lăsat acasă, cu mama mea.”

După ce a plecat de la casa de bătrâni, Cristina a rămas pe drumuri.

„La agenţie, Pasquale mi-a spus că voi fi plătită pentru zilele muncite, dar cine ştie când şi dacă asta se va întâmpla. Dar nu acum ci abia luna următoare. Eu nu am niciun ban…

Am ieşit de la agenţie plângând, mergând pe stradă aiurea. M-a oprit o femeie, era româncă. În acea zi m-a luat la ea acasă, mi-a dat să mănânc şi mi-a spus să mă duc la Caritas.

Am plecat, am ajuns şi la Caritas, unde am primit mâncare, dar de dormit, habar nu aveam unde să merg. Am întâlnit nişte fete, care, contra cost, m-au cazat pentru două zile la ele… dar acum, în momentul ăsta, nu ştiu ce să fac, unde să mă duc…”.

„Vă rog mult, scrieţi despre mine, poate se găseşte cineva să-mi dea o mână de ajutor”, au fost ultimele cuvinte, disperate, pe care Cristina mi le-a spus prin telefon.

Andi Rădiu

Contact: Cristina Stângă 3299175766

Cazul Disperat Al Unei Femei Din Calafat Din Italia, Rămasă Pe Drumuri. "Vă Rog Mult, Scrieţi Despre Mine, Poate Se Găseşte Cineva Să-mi Dea O Mână De Ajutor"

Despre slasher

Check Also

Sambata , 9 septembrie , zbor cu balonul la Calafat

În perioada februarie 2016 – februarie 2018, Asociatia Română pentru Industrie Electronică şi Software –Filiala …

17 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *