Home / Politica (page 30)

Politica

Klaus Iohannis s-a intalnit cu Angela Merkel

„Împreună cu doamna cancelar Angela Merkel am trecut în revistă evoluția relațiilor româno-germane din punct de vedere economic, cultural și politic. Pentru noi, Germania nu este numai unul dintre principalii parteneri economici ai României, ci şi unul dintre cei mai importanţi parteneri de dialog în interiorul Uniunii Europene şi în …

Citeste tot »

liberalul Eduard Hellvig va fi seful SRI . Afla cand a fost acesta la Calafat

Preşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat, joi, pe europarlamentarul PNL Eduard Hellvig pentru funcţia de director al SRI. Şeful statului a declarat că energia, pregătirea, cunoştinţele acumulate cu privire la activitatea Serviciului, dar şi faptul că este o persoană care vine să aducă acel „calm necesar” în acest spaţiu îl recomandă …

Citeste tot »

Avertismentul ŞOC lansat de NATO pentru Rusia, în urmă cu puţin timp . Este practic o delaratie de razboi

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a somat miercuri Rusia să-și retragă toate forțele din estul Ucrainei și să pună capăt sprijinului acordat separatiștilor proruși, relatează AFP. ‘Somez Rusia să-și retragă toate forțele din estul Ucrainei, să oprească orice sprijin acordat separatiștilor și să respecte acordul de la Minsk’ privind …

Citeste tot »

Anunţul oficial care cutremură lumea: Începe un nou Război

Preşedintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi a cerut marţi Consiliului de Securitate al ONU să adopte o rezoluţie care să permită o intervenţie militară internaţională în Libia, relatează postul Al-Arabiya, citat de Mediafax. „Nu există altă opţiune”, a declarat Abdel Fattah el-Sisi pentru postul de radio francez Europe 1, pe fondul …

Citeste tot »
Or wait 10 seconds