Home / Local / Calafeteanca condamnata la 12 ani inchisoare pentru crima

Calafeteanca condamnata la 12 ani inchisoare pentru crima

O femeie de 65 de ani, din Calafat, a fost condamnată, luni, la 12 ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru că şi-a ucis soţul. Crima a avut loc în noaptea de 5 spre 6 octombrie 2015, atunci când Vasilica Vîrban a solicitat o ambulanţă la domiciliul său din municipiul Calafat, pe motiv că soţul său, Sergiu Vîrban, de 69 de ani, s-a întors bătut de la cârciumă şi că nu se simţea bine. Însă, în momentul în care ambulanţa au ajuns la faţa locului, bărbatul murise. După ce au verificat trupul bărbatului, medicii şi-au dat seama că a fost vorba despre o moarte violentă şi au anunţat poliţia. Ulterior, cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care au continuat cercetările. Medicii legiști au fost cei care i-au condus pe anchetatori către principalul suspect. În urma necropsiei, s-a constatat că bărbatul murise din cauza unor multiple fracturi costale și a unui traumatism de coloană vertebrală, provocate cel mai probabil de lovituri cu un corp dur. Anchetatorii şi-au dat seama că concluziile medicilor legiști o contraziceau pe Vasilica Vîrban, care susţinea că soţul venise bătut acasă. Aceştia au constatat că leziunile suferite de bărbat nu îi permiteau acestuia să se deplaseze și să ajungă până acasă. Pe 8 octombrie, femeia a fost reţinută, iar până în acest moment i s-a menţinut starea de arest.
Luni, 19 septembrie, după aproape un an de când bărbatul s-a stins din viaţă, magistraţii au hotărât să o condamne pe Vasilica Vîrban la 12 ani şi şase luni de închisoare cu executare. Însă, decizia nu este definitivă, iar femeia are dreptul să facă apel în termen de zece zile.
Calafeteanca Condamnata La 12 Ani Inchisoare Pentru Crima

Despre slasher

Check Also

Podul de la Calafat a adus statului al doilea profit pe județ

Surpriza topului firmelor după profit vine de la o societate înființată de statul român, în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *