Home / Local / calafeteanca condamnata la 12 ani inchisoare pentru crima

calafeteanca condamnata la 12 ani inchisoare pentru crima

Femeia de 64 de ani, din Calafat, suspectată că şi-a omorât soţul în bătaie, la începutul lunii octombrie 2015, a fost condamnată printr-o sentinţă rămasă definitivă joi, 15 decembrie a.c., la Curtea de Apel Craiova, la 12 ani şi 6 luni închisoare cu executare. Femeia a primit această pedeapsă la Tribunalul Dolj, în luna septembrie, iar joi, Curtea de Apel Craiova i-a respins apelul. Din pedeapsă urmează să se scadă perioada reţinerii şi arestării preventive, de pe 7 octombrie 2015 până la 15 decembrie a.c.
Reamintim că femeia a fost reţinută pentru 24 de ore pe 7 octombrie 2015, în jurul orei 6.00, fiind suspectată că şi-a omorât bărbatul în bătaie. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în noaptea de luni spre marţi (5/6 octombrie), Vasilica Vîrban a solicitat o ambulanţă la domiciliul său din municipiul Calafat, susţinând că soţul său, Mihai Sergiu Vîrban, de 69 de ani, s-a întors bătut de la cârciumă. Medicii l-au găsit mort când au ajuns şi bătut rău, stabilindu-se că avea multiple fracturi costale şi un traumatism de coloană vertebrală. Anchetatorii au luat-o la întrebări pe soţia bărbatului, care a susţinut sus şi tare că acesta s-a întors bătut acasă, însă potrivit anchetatorilor, leziunile suferite de bărbat nu îi permiteau acestuia să se deplaseze, astfel că a ajuns după gratii pentru omor. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au finalizat cercetările în acest caz şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a femeii, dosarul înregistrându-se pe 27 ianuarie a.c. pe rolul Tribunalului Dolj.
Pe 19 septembrie a.c., judecătorii de la Tribunalul Dolj au găsit-o vinovată pe femeie şi au condamnat-o la o pedeapsă de 12 ani şi 6 luni închisoare cu executare: „Condamnă pe inculpata Vîrban Vasilica, la pedeapsa principală de 12 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim de detenţie”, au consemnat judecătorii în încheierea de şedinţă. Inculpata a declarat apel, iar joi, 15 decembrie a.c., magistraţii Curţii de Apel Craiova i-au respins apelul ca nefondat, astfel că va executa pedeapsa primită pe fond: „Respinge apelul declarat de inculpata Vîrban Vasilica ca nefondat. Deduce arestul preventiv de la 19.09.2016 la zi. Obligă apelanta inculpată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 15.12.2016”, se arată în decizia Curţii de Apel Craiova.

Despre slasher

Check Also

BREAKING NEWS ! Lucian Ciobanu da lovitura ! Proiect de 88 miliarde aprobat pentru Calafat ! Urmeaza alte

Azi primaria Calafat a obtinut un succes de rasunet . Astfel prin PNDL a fost …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 
Or wait 5 seconds