Bataie de joc ! Guvernul a alocat banii doar la primariile liberale si ale ungurilor !

0
511
Guvernul PNL, în frunte cu premierul doljean, Nicolae Ciucă, a dat cea mai ticăloasă, inechitabilă hotărâre de guvern care a fost emisă în România, după decembrie 1989. Ieri, a adoptat o rectificare de buget care a lovit într-o țară întreagă. În vreme ce ei se certau pe funcții și se luptau pe ciolan, au împărțit mișelește țara în două : cetățenii care au ales la alegerile locale PSD și cetățeni care au ales PNL.
Grav este că avem prim-ministrul din Dolj, avem ministru în Guvern din Dolj și, cu toate acestea, nu au ținut cont ca județul trebuie să se dezvolte și are nevoie de sprijin în fiecare dintre cele 111 unități administrative. Acum o lună promiteau că vor dezvolta Doljul, însă, cu prima ocazie, atunci când au avut pixul în mână, și-au bătut joc de 79 de localități.
Craiova nu se regăsește nici ea pe lista primăriilor finanțate prin hotărârea de guvern, deși municipalități ca Oradea, Timișoara, București, săracele, primesc ajutor de încălzire. Tot timpul PNL ne dădea exemple de succes în management administrativ orașe ca Oradea sau Cluj. Acum vedem că, de fapt, nu aveau bani de încălzire.
Concret, 1193 de primării administrate de PNL au primit 455 milioane de lei, în timp ce unitățile administrative ale PSD au primit doar 77 milioane de lei. Din 1480 de primării ale PSD, doar 637 au primit sume infime.
Consiliul Județean Dolj nu apare cu nicio finanțare, în timp ce un singur consiliu județean condus de PSD a primit 900.000 de lei, o valoare infimă față de celelalte consilii ale PNL sau UDMR. Suntem în primele 5 județe ca mărime, dar suntem pe locul 29 la finanțare. Să amintesc și faptul ca guvernul încă datorează Consiliului Județean Dolj suma de 700 miliarde pentru asistență socială?
Juriștii noștri de la nivel central nu vor lăsa însă lucrurile așa. Hotărârea de guvern va fi atacată în contencios administrativ și vor fi declanșate în instanță acțiuni pe numele fiecărui ministru și fiecărui oficial din Guvern care a semnat acest document. – scrie Cosmin Vasile , presedintele PSD Dolj intr-o postare pe facebook .