Home / Actualitate / Băsescu spulberă liniştea românilor: Risc de atentate în ţara noastră

Băsescu spulberă liniştea românilor: Risc de atentate în ţara noastră

Traian Băsescu îi critică pe oficialii care susţin că România nu este o ţintă pentru terorişti. Fostul preşedinte susţine că ţara noastră îndeplineşte toate condiţiile pentru eventuale antentate, chiar dacă riscul e mai mic decât în Franţa.

„Sigur, nu comparăm interesul pentru atentate teroriste pe teritoriul României cu interesul teroriștilor să genereze atentate pe teritoriul Franței. Este un interes redus comparativ cu Franța, dar asta nu înseamnă că nu există interes, sau că România nu-i țintă. Eu când aud oameni politici importanți sau reprezentanți ai structurilor de securitate – România nu este țintă – îmi vine să spun: de pe ce planetă o veni omul acesta?”, a declarat Traian Băsescu, într-un interviu la B1 TV.

Fostul președinte aduce argumentul că România este stat membru NATO, UE, stat cu o populație majoritar creștină, „deci, îndeplinește toate condițiile să fie țintă, iar relaxarea asta chiar poate fi deranjantă sau riscantă uneori.”media-144746105560558600

Despre slasher

Check Also

Tanar din Cetate căutat pentru jaf armat în Italia, în arestul IPJ Dolj

Poliţişti specializaţi în investigaţii criminale din cadrul Compartimentului Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 
Or wait 10 seconds