ANM: Cod portocaliu de ploi și vijelii în aproape toată țara

0
729

Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri dimineață două coduri, portocaliu și galben, de vreme rea.

Prima avertizare care intră în vigoare este cea de tip cod galben, care este valabilă de vineri seară de la ora 23:00, până duminică dimineață, la ora 7:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 25 septembrie, ora 23:00 – 27 septembrie, ora 06:00 se vor semnala cantități de apă însemnate, instabilitate atmosferică temporar accentuată, intensificări ale vântului.

Va ploua în toate regiunile, iar cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp.

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă în regiunile vestice, sâmbătă în nord-vest, centru, sud și la munte, iar seara și în prima parte a nopții de sâmbătă spre duminică, în jumătatea de est a țării. Se vor semnala averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină.

Vântul se va intensifica treptat în toată țara, cu viteze la rafală în general de 45…60 km/h, iar în zona montană înaltă de peste 100…110 km/h.

În Moldova, Muntenia și Dobrogea, începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, vor fi rafale de 60…80 km/h. Notă: Vremea se va răci, sâmbătă mai ales în jumătatea de vest a țării, iar duminică și în rest.

Codul portocaliu intră în vigoare sâmbătă dimineață, la ora 9:00, și expiră duminică dimineață, la ora 3:00.

Se vor semnala ploi abundente, instabilitate atmosferică accentuată.