Home / Politica / Analiză devastatoare: războiul din Ucraina este un război cu România, nu lângă România

Analiză devastatoare: războiul din Ucraina este un război cu România, nu lângă România

Pe aicea nu se trece!”
Lângă noi are loc un război în plină desfășurare cu posibilitatea transformării acestuia în conflict regional. Rusia nu poate crea un fost Imperiu în această zonă fără ocuparea Ucrainei. Așa că războiul din Ucraina reprezintă pentru Vladimir Putin începutul sau sfârșitul unei doctrine exprimată de 15 ani: recrearea Imperiului Țarist.
Se pot face și au fost făcute analize nenumărate privind intențiile sau modul de acțiune al lui Vladimir Putin, dar România, cu precădere în spațiul dezbaterii publice, dă dovadă de naivitate, ignoranță, superficialitate sau chiar lipsă de identitate națională. Și toate acestea nu pentru că Ucraina reprezintă pentru România o miză politică, socială sau economică, ci pentru că un război extins în Ucraina înseamnă un pericol extrem pentru România.
Așadar, războiul de lângă noi devine un război cu noi, care implică România direct și poate afecta interesele politice și economice ale României și ale cetățenilor săi.
Voi explica, în câteva rânduri, de ce războiul de lângă noi poate deveni un război cu efecte directe asupra României:
În primul rând, să nu uităm că în Ucraina trăiesc aproximativ 400.000 de cetățeni de origine română, dar care sunt astăzi cetățeni ai Ucrainei. Dacă până acum aceștia au fost în siguranță și au putut să privească de la distanță războiul, o escaladare a acestuia și apropierea de granița României ar putea însemna un val uriaș de imigranți pe care România nu știu dacă are capacitatea de a-l gestiona. Acest val de imigranți ar putea veni, iar România nu va putea refuza accesul acestora pe teritoriul său în măsura în care NATO, SUA sau țări importante ale Uniunii Europene vor hotarî să se implice militar pe teritoriul Ucrainei, direct sau furnizând arme Ucrainei.
Un război de amploare, în proxima vecinătate a României (astăzi, de la Donețk până în România încă sunt 900 de kilometri), ar reprezenta un impediment major pentru sporirea sau menținerea unor investiții străine importante, neexistând temere mai mare pentru investitori decât un război aflat în vecinătatea țării în care investesc.
Schimbarea agendei instituțiilor statului român din zona opțiunilor de dezvoltare economică, socială, de întărire a instituțiilor publice, lupta împotriva corupției sau atragerea de investitori pe consolidarea securității fizice a statului român.
Crearea unei stări de neliniște și nervozitate socială, a unei stări de nesiguranță în rândul populației, făcând-o astfel mai vulnerabilă în fața unor manipulări și încercări de destabilizare a statului. O astfel de situație de război total în Ucraina ar genera pentru principala graniță a NATO și a Uniunii Europene cu Ucraina cea mai mare provocare nu numai pentru statul român, dar și pentru ideea de democrație în Europa Centrală și de Est. (Angela Merkel a precizat astăzi, la Washington: „Pentru cineva care vine din Europa, pot să spun că dacă renunțăm la principiul integrității teritoriale, nu vom fi în măsură să menținem pacea în Europa.”)
Plecând de la toate acestea, voi face o analiză mai largă nu atât asupra cauzelor mult discutate ale războiului din Ucraina, cât mai ales asupra prezentului și viitorului conflictului.
În prezent, avem de-a face cu un ‘țar’, cu o libertate de acțiune desăvârșită, acesta “nebeneficiind” de o opoziție parlamentară, civică, mediatică sau de altă natură. Avantajul dictaturilor în astfel de situații este puterea totală de decizie fără teama sau frica: unei moțiuni de cenzură, a unor demonstrații în stradă, a unor dezbateri televizate, a unor proteste civice, a unei societăți civile care să-ți critice acțiunile.
Astfel, Vladimir Putin a avut posibilitatea de “a duce de nas” liderii Europei, cucerind bucată cu bucată aproape jumătate din Ucraina. Vladimir Putin a promis pace si a oferit război fără a avea în Rusia forțe care să-l tragă la răspundere pentru minciunile sale.
Conștient de slăbiciunile democrației, de temerea de război a Occidentului, de teama de a nu mai fi aleși sau de a greși a liderilor occidentali prin decizii radicale ce se impuneau, Vladimir Putin a ajuns acum nu numai să sprijine militari insurgenți pro-ruși din Ucraina, ci să fie și prezent cu trupe rusești pe teritoriul Ucrainei.
Toate acestea au fost posibile datorită unui Occident “adormit”, fricos, complice sau chiar cointeresat în acțiunile Rusiei.
De la începutul agresiunii rusești asupra Ucrainei (invadarea Crimeei și așa-zisul Referendum de autodeterminare), organizația noastră a atras atenția, din prima zi, că Vladimir Putin nu-și dorește Crimeea, ci Ucraina. Am subliniat atunci și o spunem și astăzi că marile puteri ale Europei – Franța și Germania – au fost complici de facto ai Rusiei pentru situația din Ucraina de astăzi.
Într-o Europă aflată în recesiune, în care majoritatea țărilor au refuzat tainul rusesc, Franța și Germania au devenit “motoarele economice” ale Europei. Acest lucru a fost posibil și cu ajutorul Rusiei, fiind cunoscute legăturile economice strânse Franța și Rusia, respectiv Germania și Rusia. Lipsa totală de reacție a Germaniei și Franței, a NATO în primele zile de la invadarea Ucrainei, dovedesc, pe de o parte, o desconsiderare de către Occident a intențiilor și puterilor lui Vladimir Putin și, pe de altă parte, dependența marilor puteri europene de Rusia.
Astfel, Franța și Germania, ca țări fondatoare ale Europei, au abandonat crearea unei politici comune de securitate și apărare în Europa preferând, pentru binele popurului lor și în detrimentul Europei – cu precădere a noilor veniți – crearea de legături economice cu Rusia ce au determinat și o lipsă de reacție politică și orice acțiune concretă împotriva Rusiei în prima fază a războiului. Singurul stat care a avut reacție imediată, dar care, de asemenea, a ignorat mult timp intențiile lui Vladimir Putin și ale regimului său în această zonă, a fost Statele Unite ale Americii.
Cu toate acestea, România a fost singurul stat membru NATO care a intuit și a luat în serios amenințările pe care Vladimir Putin le-a adresat în nenumărate rânduri în timp ce făcea comerț cu Occidentul. Traian Băsescu, serviciile de informații și diplomația românească au urlat ca lupii în pustiu, avertizând Occidentul cu privire la interesul lui Vladimir Putin pentru Marea Neagră. Consecvența lui Traian Băsescu față de SUA și NATO, precum și mâna liberă dată instituțiilor de “de-KGB-izare”, este, din punctul meu de vedere, singurul aspect pozitiv al întregului său mandat de președinte.
Datorită acestor abordări de politică externă, România a devenit, alături de Polonia, pilonul pe care SUA și NATO se bazează și au încredere că pot oferi securitate în regiune.
În același timp, nu pot să nu observ că cel care a creat premisele unei consolidări a poziției României în cadrul NATO și ale solidificării relației cu SUA este același care în ultimele luni de mandat aproape că a torpilat toate aceste asset-uri ale României în relația cu partenerii occidentali: a atacat vehement Serviciul de Informații Externe atât înaintea, cât și în timpul campaniei electorale, a urmat, la grămadă, Serviciul Român de Informații și ar fi urmat toți cei care nu au plecat odată cu plecarea constituțională a domniei sale din funcția administrativă.
Confuzia pe care Traian Băsescu a făcut-o între mandatul de președinte și toată arhitectura instituțională creată în cele două mandate a adus României un mare risc de securitate și vulnerabilitate, pentru că Serviciul de Informații Externe are rolul de a proteja interesele României influențând decizii, culegând informații, făcând analize și desfășurând activități concrete pe teritoriul altor state, atât în regiune, cât și în Occident, în beneficiul și pentru apărarea României. În același timp, Serviciul Român de Informații are, din această perspectivă, rolul esențial de a nu permite Rusiei sau altor state penetrarea structurilor statale române indiferent de nivelul de decizie sau chiar penetrarea societății civile din România cu finanțare din vânzarea gazului rusesc.
În aceste condiții, războaiele duse cu SIE și SRI, atât din interiorul statului, cât și din exteriorul acestuia, puteau și pot crea premisele unei capacități mai reduse de limitare a riscurilor la adresa României. Acesta a fost motivul pentru care am susținut și susținem în continuare crearea de instrumente pentru aceste instituții, dar și pentru armata română, care să permită apărarea statului român aflat deja într-un război, chiar dacă nu convențional, cu Rusia și nu numai.
Deși nevăzute, solicitările noastre au inclus observații, propuneri și limitări pentru aceste instrumente, însă anumite grupuri din interiorul și exteriorul României au preferat să ignore aceste detalii care țineau de respectarea drepturilor omului, creând confuzie dorită și generalizată cu scopul de a induce populației sentimentul că “cineva” dorește răul poporului român.
Nu pot decât să mă bucur că astăzi, după ce principalii decidenți se declară, sub o formă sau alta, în favoarea acestor legi, adăugând și dânșii nuanțele adăugate de noi, că nu mai există din interior o opoziție vizibilă și gălăgioasă, așa cum a existat acum o lună când stadiul a două dintre cele trei legi era fix același, iar solicitările noastre coincideau întrutotul cu cele ale decidenților politici de astăzi.
Las cititorii să decidă dacă gălăgia s-a oprit…
Întorcându-mă la analiza situației geopolitice în care se află România astăzi, pentru moment, de departe, conflictul din Ucraina reprezintă cea mai mare amenințare, mai ales dacă Germania, Franța și Uniunea Europeană în ansamblul ei nu vor reuși să-și convingă fostul “partener de afaceri” că dreptul internațional nu e negociabil, că încălcarea dreptului internațional și al suveranitații unor state sunt inacceptabile.
De aceea, este vital ca dezbaterile publice din România să includă, pe lângă subiectele suculente ale zilei (prostituție, violuri, crime, bătălii pentru putere și scandaluri politice) și analize serioase, și dezbateri în spațiul public cu privire la rolul pe care România îl are sau ar trebui să-l aibă în întreaga regiune.
Am dedicat acest articol mai mult relației cu Ucraina și vulnerabilităților din această zonă, însă mă văd nevoit să atrag din nou ateția, lucru făcut în ultimele 6 luni, asupra unei situații de înconjurare a României cu “dușmani” strategici.
Această strategie a lui Vladimir Putin este de multă vreme pusă în practică, iar reușitele ei sunt încă parțiale:
Serbia – Este o țară folosită de Vladimir Putin, din nou din vina Occidentului, pentru promovarea intereselor rusești. Pe lângă exploatarea unui sentiment antioccidental, datorat bombardamentelor NATO pentru înlăturarea lui Slobodan Milošević de la putere, Vladimir Putin a pus pe tarabă și pachete economice de nerefuzat pentru o Serbie aflată în stare de pauperitate. Ex: Cumpărarea de către oligarhii ruși a infrastructurii Serbiei, a furnizării de gaz și a achiziționării serviciilor de gaz, dar și alte investiții care vor determina din partea Serbiei o îndatorare și o opțiune politică și geopolitică.
Bulgaria – În afara afinităților slave, a unei istorii commune, asemănătoare cu cea a României avută cu Franța sau Italia, Bulgaria a beneficiat de investiții mari în turism, dar și în infrastructura feroviară din partea oligarhilor ruși, în parteneriat sau nu cu companii germane. Cu toate acestea, Bulgaria încă nu este aliatul pe față a Rusiei, având încă alternativa statutului de membru NATO și al Uniunii Europene, ce o obligă la decizii comune în ce privește situația din regiune.
Spre deosebire de Bulgaria, Occidentul nu a oferit Serbiei nimic. Investițiile au fost minime, aderarea la NATO un vis, iar aderarea la UE nefiind nici măcar o opțiune.
Ungaria – Dincolo de poziționarea antagonică dintre România și Ungaria, prezentul amplifică trecutul datorită unor elemente concrete de opțiune economică și politică ale Ungariei: deși membră NATO, precum România și Bulgaria, Ungaria a fost printre puținele țări care au votat împotriva amplasării comandamentelor NATO pe teritoriul României și Poloniei.
Ungaria are o dependență energetică aproape totală de Rusia (87% din gazul folosit de Ungaria provenind din Rusia), iar recentul Acord de zece miliarde de dolari între Rusia și Ungaria întărește această afirmație. La acestea se adaugă și opțiunea politică a lui Victor Orban de a conduce un regim autoritar asemănător celui al lui Vladimir Putin, unde deciziile de acuzare, cercetare a personajelor corupte să nu fie la îndemâna instituțiilor statului, ci a Sa. Argumentez aici prin lista SUA a “indezirabililor” pentru personaje din Ungaria care nu mai au acces pe teritoriul SUA din cauza susținerii unor cauze nedemocratice sau de corupție.
Nu în ultimul rând, partidul cu cele mai multe voturi, după FIDESZ, este antisemit, a crescut pe fondul urii față de cetățenii rromi, manifestare care nu a fost amendata de Victor Orban și “a crescut” într-un partid eurosceptic, extremist, pro-Rusia (ex: Sunt multiple declarații ale președintelui Partidului Jobbic prin care recunoaște finanțările din Rusia, precum și declarațiile de susținere ale lui Vladimir Putin).
În această situație, România devine singurul partener, dintre vecinii noștri, sută la sută dedicat parteneriatului cu NATO și SUA din perspectiva securității, dar are și obligația, printr-o politică externă comună a Președintelui și Prim-Ministrului, de convingere a partenerilor europeni asupra pericolului ce-l reprezintă Rusia în momentul de față.
Cel mai important aspect în raportul cu vecinii României și combaterea strategiei lui Vladimir Putin de izolare a României prin înconjurare de “dușmani” este gestionarea relației cu minoritatea maghiară și celelalte minorități de pe teritoriul României.
Astfel, decidenții politici, societatea civilă, media, consider că ar trebui să nu facă jocurile Rusiei, transformând patriotismul în naționalism și răspunzând disproporționat unor atacuri trecute, prezente și viitoare din partea lui Vladimir Putin via Budapesta la adresa Bucureștiului, prin liderii PCM.
De aceea, față de minoritatea maghiară România trebuie să rămână un model de multiculturalism și toleranță prin construirea de dialog direct și fără intermediari cu aceste comunități, succesul unui astfel de demers constând în creșterea nivelului de trai al acelei comunități și acordarea unei atenții egale din punct de vedere economic, cultural, social, precum altor regiuni ale României.
Politica inteligentă și toleranța reprezintă armele pe care România le are pentru a răspunde celei mai mari provocări de securitate, dintre cele enunțate mai sus, pe termen mediu și lung, la adresa României.
Pentru analiza referitoare la Republica Moldova se impune un spațiu mai larg și îi va fi dedicat un articol separat.
Am să închei acest articol subliniind nevoia unui consens politic, social și civic prin dezbatere, dialog, dar cu concluzii comune atunci când vine vorba de politica externă ale României.
Doar în aceste condiții România, ca insulă de euroatlantism, poate rezista presiunii Eurasiatice din ce în ce mai agresive și poate spune: “Pe aicea nu se trece!”, așa cum am făcut-o în Primul Război Mondial la Mărășești, cea mai importantă bătălie pentru câștigarea războiului și apărarea națiunii.
– See more at: http://www.dcnews.ro/analiza-devastatoare-razboiul-din-ucraina-este-un-razboi-cu-romania-nu-langa-romania_467289.html#sthash.AelV6gE7.dpufAnaliză Devastatoare: Războiul Din Ucraina Este Un Război Cu România, Nu Lângă România

Despre slasher

Check Also

Oana Bica este noul vicepresedinte al Consiliului Judetean Dolj

Consilierul județean Oana Bică a fost nominalizarea Partidului Social Democrat Dolj pentru funcția de vicepreşedinte …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 
Or wait 10 seconds