Home / Actualitate / 160 kg de marijuana descoperite la Calafat

160 kg de marijuana descoperite la Calafat

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari, a descoperit aproximativ 160 kilograme de marijuana, ascunse în rezervorul unui automarfar condus de un cetățean bulgar.
În data de 13.07.2017, în jurul orei 05.20, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în țară cetățeanul bulgar Slavchev K., în vârstă de 41 de ani, la volanul unui automarfar înmatriculat în Bulgaria, încărcat cu profile metalice din Bulgaria pentru Slovacia.
Cu ocazia controlului de frontieră,  echipa comună de control formată din polițiști de frontieră români și bulgari a observat faptul că rezervorul automarfarului prezenta urme recente de sudură, fapt pentru care s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra automarfarului.
Astfel, polițiștii de frontieră au solicitat sprijinul autorităților vamale bulgare pentru ca mijlocul de transport să fie scanat cu ajutorul aparaturii X-Ray.
În urma scanării, în rezervor au fost descoperite 172 colete, ce conțineau cantitatea totală de 159,12 kg de substanta care a reactionat pozitiv ca fiind marijuana.
Conform  protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, cazul a fost preluat de către Poliţia de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile legale ce se impun.

Despre slasher

Check Also

tigla ceramica ploiesti

Tigla metalica, tigla ceramica – avantaje si dezavantaje

Atunci cand trebuie sa construim sau sa refacem acoperisul unei case trebuie sa luam in …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 
Or wait 5 seconds