Home / Actualitate / Şofer băut şi cu permisul suspendat din Plenita prins cu focuri de armă

Şofer băut şi cu permisul suspendat din Plenita prins cu focuri de armă

Un tânăr de 18 ani din comuna doljeană Pleniţa a ajuns în arestul IPJ Dolj pentru şase infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Oamenii legii l-au observat luni, la volanul BMW-ului său, ştiau că are permisul de conducere suspendat, aşa că i-au făcut semn să oprească, însă tânărul a refuzat. Poliţiştii l-au urmărit, el a abandonat maşina şi a încercat să fugă pe jos, însă unul dintre agenţi a tras mai multe focuri de armă în plan vertical, reuşindu-se astfel prinderea şi imobilizarea fugarului. S-a dovedit, după testarea cu aparatul etilotest, că era şi băut, având o concentraţie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, luni, 5 septembrie a.c., ora 10.45, pe D.J. 561 A, în comuna Pleniţa, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Pleniţa, aflaţi în executarea atribuţiilor de serviciu, au făcut semnal regulamentar de oprire unui autoturism BMW înmatriculat în Bulgaria, la volanul căruia se afla Viorel Nicolae Ionescu, de 18 ani, din localitate, despre care se cunoştea faptul că are dreptul de a conducere autovehicule suspendat. Tânărul nu a oprit la semnalul poliţiştilor şi şi-a continuat deplasarea, astfel că oamenii legii au pornit în urmărirea BMW-ului, somându-l pe şofer să oprească. Tânărul a refuzat însă, iar la un moment dat şi-a abandonat autoturismul şi a fugit pe jos încercând să scape. Întrucât nici de această dată nu s-a supus somaţiilor poliţiştilor, pentru reţinerea conducătorului auto, un agent de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Pleniţa a executat 4 focuri de avertisment în plan vertical, astfel reuşindu-se prinderea şi imobilizarea suspectului. Tânărul de 18 ani a fost dus la sediul Poliţiei, unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la Spitalul Băileşti unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Oamenii legii au întocmit încă un dosar penal pe numele tânărului, iar în urma discuţiilor cu procurorul de caz, întrucât acesta mai avea la activ şi alte infracţiuni rutiere, s-a luat decizia reţinerii sale pentru 24 de ore, în baza ordonanţei emise de procuror. „Poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal, iar în urma analizării probatoriului de procurorul care supraveghează urmărirea penală, s-a dispus reunirea cauzei cu alte două dosare în care era cercetat pentru săvârşirea a şase infracţiuni la regimul circulaţiei (fapte comise în perioada mai 2015- septembrie 2016, între care refuz recoltare probe, conducere fără permis, conducere autoturism neînmatriculat) şi reţinerea celui în cauză pe o perioadă de 24 de ore”, ne-a declarat agent şef adjunct Amelia Barbu din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj. Viorel Nicolae Ionescu a fost introdus de poliţişti în arestul IPJ Dolj, iar aseară a fost prezentat magistraţilor Judecătoriei Băileşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.Şofer Băut şi Cu Permisul Suspendat Din Plenita Prins Cu Focuri De Armă

Despre slasher

Check Also

Nouăsprezece irakieni depistaţi în două autoturisme, în apropierea malului Dunării Duminică, in apropiere de Calafat

Poliţiştii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Dolj şi S.P.F. Calafat, în cooperare cu lucrători din cadrul Poliției Municipiului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *